Salata verde este infestată cu E.coli! Avertizează oficialii din domeniul sănătății
Spălați și dezinfectați sertarele sau rafturile în frigidere, unde a fost depozitată salata.
21 Noiembrie 2018, 12:30
Oamenii nu ar trebui să cumpere sau să mănânce salata verde, restaurantele ar trebui să nu mai servească, iar cine a cumpărat salată verde ar trebui să o arunce imediat și să curețe bine frigiderul.
Oficialii au declarat că astfel de măsuri au fost necesare în timp ce au descoperit sursa contaminării și că în momentul de față ar putea spune că anchetatorii consideră că salata verde a fost cultivată sau prelucrată în Canada sau în Statele Unite.
Oficialii au avertizat americanii să nu mănânce salata verde deoarece prezintă un focar masiv de E.coli.
În total, 32 de persoane din unsprezece state americane au fost afectate de această epidemie ale cărei simptome au fost constatate între 8 şi 31 octombrie.
Treisprezece dintre ele au fost spitalizate, a precizat agenţia federală Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC). Cei afectați locuiesc în California, Connecticut, Illinois, Massachusetts, Maryland, Michigan, New Hampshire, New Jersey, New York, Ohio și Wisconsin.
Sursa: evz.ro
Sursa Foto: publica.md