Ascultă Radio Antena Satelor Live

Când plantele se transformă în salon de cosmetică. Ține ridurile la distanță

Natura nu oboseşte să ne surprindă cu tainele ei. Procese subtile, prea puţin cunoscute de medicină, fac ca leacul de sănătate să fie bun şi pentru obraz. Ba chiar şi pentru întregul corp.

08 Octombrie 2015, 04:39

Multe probleme, cărora nici saloanele de frumuseţe şi nici chirurgia estetică nu le-au venit de hac, se pot rezolva cu plante. În unele cazuri, este vorba de o puternică acţiune la nivel hormonal, în altele, de o influenţare a metabolismului ori de o stimulare a funcţiilor de eliminare.

Dar indiferent de subtilitatea proceselor puse în mişcare, important este faptul că o plantă se poate transforma într-un salon de cosmetică. Iar exemplele nu lipsesc.

Tenul

Există nu mai puţin de o sută cincizeci de plante în flora europeană care au, mai ales folosite extern, efecte favorabile asupra diferitelor tipuri de ten. Ceea ce nu s-a descoperit deocamdată este remediul universal care să rezolve toate deficienţele de la acest nivel.

Există, totuşi, o iarbă de leac care se foloseşte intern şi care este foarte eficientă în majoritatea problemelor ce apar la nivelul tenului: panseluţă sălbatică (Viola tricolor). Plăpândă, fragilă, cu petalele colorate în galben şi mov, are o acţiune detoxifiantă foarte puternică.

Le este recomandată femeilor cu tenul gras, încărcat, cu predispoziţie spre acnee, dar şi celor cu ten iritabil, cu sensibilitate alergică, celor cu pletora, precum şi celor care au un ten îmbătrânit prematur. Panseluţă sălbatică se foloseşte sub formă de infuzie combinată: se pun 3-4 linguri de plantă la macerat în jumătate de litru de apă, vreme de 8-10 ore, după care se filtrează.

Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta rămasă după filtrare se fierbe în altă jumătate de litru de apă, vreme de cinci minute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În final, se amestecă cele două extracte, obţinându-se aproximativ un litru de preparat, care se bea pe parcursul unei zile. Se fac cure de minimum 30 de zile, ce au darul de a curăţa tenul, de a-l face mai luminos, de a-i reda elasticitatea şi strălucirea.

Acneea rebelă, infecţii la nivelul feţei – se vindeca în maximum o lună cu următorul tratament: se macină frunze de mărul-lupului (Aristolochia clematitis) şi rădăcină de tătăneasă (Symphytum officinalis), cât mai fin, cu râşniţa electrică de cafea.

Câte două linguri din fiecare plantă se pun într-un vas, în care se adăugă apoi apă călduţă, amestecând încontinuu până când se formează o pastă. Aceasta pastă se întinde printr-un tifon subţire pe locurile afectate şi se ţine vreme de minimum o oră.

Aplicaţiile se fac zilnic, până la completa vindecare. Este un tratament cu care s-au vindecat cazuri de acnee ce nu au răspuns la nici un fel de alt tratament (nici măcar cel cu antibiotice).

Tenul foarte uscat şi sensibil la frig – se îngrijeşte pe timp de iarnă cu ulei de roiniţă (Melissa officinalis). Se pun într-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de roiniţă, peste care se adăugă jumătate de litru de ulei de măsline. Se închide borcanul ermetic şi se lăsă să macereze vreme de două săptămâni, după care se filtrează, iar preparatul rezultat se pune într-o sticlă închisă la culoare.

Se ung zonele cu piele uscată dimineaţa şi seara, precum şi de fiecare dată înainte de a ieşi în frig.

Citeste continuarea pe ziarulunirea.ro

Fruntea îmbătrânește și ea: ce se poate face din punct de vedere estetic?
Sfaturi pentru frumusete 27 Ianuarie 2024, 19:42

Fruntea îmbătrânește și ea: ce se poate face din punct de vedere estetic?

Totul îmbătrânește, chiar și fruntea noastră! Pielea noastră se ridează, mușchii se subțiază și chiar și oasele noastre se...

Fruntea îmbătrânește și ea: ce se poate face din punct de vedere estetic?
Cearcănele și pungile de sub ochi: soluții fără intervenție chirurgicală
Sfaturi pentru frumusete 26 Ianuarie 2024, 19:36

Cearcănele și pungile de sub ochi: soluții fără intervenție chirurgicală

Cearcănele ușoare de sub ochi pot fi camuflate cu machiaj sau prin aplicarea de creme drenante în zona ochilor. Dar aceste...

Cearcănele și pungile de sub ochi: soluții fără intervenție chirurgicală
Îmbătrânirea pielii: 4 sfaturi antirid
Sfaturi pentru frumusete 25 Ianuarie 2024, 19:34

Îmbătrânirea pielii: 4 sfaturi antirid

Gama de creme antirid este în continuă expansiune, iar promisiunile făcute pentru a combate efectele îmbătrânirii sunt din ce...

Îmbătrânirea pielii: 4 sfaturi antirid
Estetică: acidul hialuronic nu mai este doar pentru umplerea ridurilor...
Sfaturi pentru frumusete 24 Ianuarie 2024, 19:32

Estetică: acidul hialuronic nu mai este doar pentru umplerea ridurilor...

Cândva rezervat pentru umplerea ridurilor, acidul hialuronic este acum din ce în ce mai mult folosit pentru remodelarea...

Estetică: acidul hialuronic nu mai este doar pentru umplerea ridurilor...
Ce ar trebui să facem pe măsură ce pielea noastră îmbătrânește?
Sfaturi pentru frumusete 23 Ianuarie 2024, 19:30

Ce ar trebui să facem pe măsură ce pielea noastră îmbătrânește?

Pielea noastră îmbătrânește ca și restul corpului și, ca și în cazul celorlalte părți ale corpului, trebuie să învățăm să...

Ce ar trebui să facem pe măsură ce pielea noastră îmbătrânește?
Combaterea ridurilor: peelinguri, lasere sau injecții?
Sfaturi pentru frumusete 22 Ianuarie 2024, 19:27

Combaterea ridurilor: peelinguri, lasere sau injecții?

Îmbătrânirea pielii începe treptat, de la sfârșitul adolescenței. Dar, după aceea, nu suntem cu toții egali. Ridurile apar...

Combaterea ridurilor: peelinguri, lasere sau injecții?
Bacteriile ar putea fi cauza ridurilor, potrivit unui studiu
Sfaturi pentru frumusete 21 Ianuarie 2024, 19:25

Bacteriile ar putea fi cauza ridurilor, potrivit unui studiu

Cercetătorii de la Center for Microbiome Innovation și L'Oréal Recherche et Innovation au descoperit că apariția ridurilor...

Bacteriile ar putea fi cauza ridurilor, potrivit unui studiu
Sărbătorirea frumuseții mâinilor
Sfaturi pentru frumusete 20 Ianuarie 2024, 19:22

Sărbătorirea frumuseții mâinilor

Frigul, soarele, produsele de uz casnic... mâinile tale au mulți dușmani. Cu puține glande sebacee, pielea este în mod...

Sărbătorirea frumuseții mâinilor