-
Simona Lazar

Fundația Dumitru Fărcaș organizează în perioada 1-4 septembrie 2022, la Cluj-Napoca, cea de-a patra ediție a Festivalului „Dumitru Fărcaș”, un Festival emblematic pentru folclorul românesc.

Aproape 285 de mii de hectare de suprafeţe agricole din România au fost afectate de secetă, arată cele mai recente date centralizate de Ministerul Agriculturii.

România a încheiat lucrările de recoltare a grâului, dar recolta este cu 15-18% mai mică decât în 2021, a anunţat miercuri ministrul român al agriculturii, Petre Daea.

Sâmbătă, 23 Iulie 2022 14:49

România duce lipsă de medici stomatologi

România duce lipsă de medici - o arată atât situaţia din teren, cât şi datele statistice. Studii recente evidenţiază faptul că în oraşe există un medic la aproape 200 de persoane, iar la sate unul la aproape 1.600 de pacienţi.

În aceste zile cu temperaturi ridicate, este bine să evităm expunerea la soare la orele amiezii, să purtăm haine vaporoase, din materiale naturale şi să ne acoperim capul cu o pălărie sau şapcă.

Faguri cu miere, miere cu nuci, cu scortişoară sau cu cătină se numără printre produsele care vor fi expuse la vânzare la sfârşitul lunii, la Târgul Mierii de la Timişoara.

Vineri, 22 Iulie 2022 18:47

OMS, despre variola maimuței

Experţii OMS vor decide dacă vor descrie variola maimuţei drept o urgenţă internaţională pentru sănătatea publică.

Unii hotelieri din staţiunea Mamaia au început să micşoreze tarifele de cazare, în contextul în care, în această vară, rezervările au scăzut cu 20% faţă de anul trecut.

Recomandările medicului cu privire la consumul de alimente care ar trebui excluse din dietă pentru a reduce transpiraţia.

Mierea de pin este extrem de utilă pentru organism. Acest medicament ajută la menţinerea sănătăţii şi protejează împotriva bolilor, titrează ''Türkiye''.

Pagina 1 din 379
Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept