Nouă judeţe au obţinut anul trecut randamente de peste cinci tone de grâu la hectar
Nouă judeţe au obţinut anul trecut randamente de peste cinci tone de grâu la hectar, judeţul Timiş situându-se pe primul loc cu 5.530 kg/ha, în timp ce în regiunea Sud-Muntenia, unde sunt incluse judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa şi Prahova, s-a obţinut cea mai mare cantitate de grâu din ţară, respectiv 2,9 milioane de tone, ceea ce reprezintă aproape 30% din producţia totală realizată în 2021 la nivel naţional.
Culturile agricole de primăvară, afectate de lipsa de precipitaţii
Culturile agricole de primăvară din judeţul Harghita sunt afectate de lipsa precipitaţiilor, existând situaţii în care a fost nevoie de reînsămânţare, întrucât plantele nu au răsărit.
Fermierii români solicită sprijin în cazul eliminării taxelor de import pentru produsele agricole din Ucraina
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC), din care fac parte patru organizaţii profesionale din domeniu, solicită sprijinirea fermierilor români în cazul unor blocaje generate de decizia Comisiei Europene de a elimina taxele de import pentru produsele agricole provenite din Ucraina şi protejarea acestora de anumite sancţiuni provenite din nealinierea, în timp util, la noile prevederi ale Politicii Agricole Comune (PAC).
APIA a început eliberarea de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei 2022
Beneficiarii Campaniei 2022 vor putea intra în posesia adeverinţelor solicitate începând de miercuri, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Fermierii pot deconta cheltuielile aferente consumului de energie electrică în irigaţii
Fermierii pot depune luni, 20 decembrie, facturile pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică necesar funcţionării agregatelor sau a echipamentelor pentru irigaţii, la filialele Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF).
Care sunt formele prin care agricultura poate genera resurse energetice
Conform noilor programe ale UE, în viitorul apropiat se va pune un accent deosebit pe reducerea poluării și pe utilizarea cât mai eficientă a resurselor regenerabile.
Septembrie, o lună încărcată pentru fermieri
În prima lună de toamnă se concentrează cea mai mare parte a activităților legate de strângerea și procesarea recoltelor.
Peste 200 de milioane de euro, alocate pentru sprijinirea fermierilor
Mai multe programe de sprijin pentru fermieri sunt programate să demareze în a doua jumătate a acestei luni, conform calendarului publicat de Ministerul Agriculturii privind lansarea sesiunii de depuneri a proiectelor.
Fermierii din Argeș aduc cumpărătorii direct la sursă - aprozar lângă solar
Fermierii din Argeș aduc cumpărătorii direct la sursă. In satul Ionești din comuna Buzoești (n.r. sudul județului Argeș), toate legumele de sezon precum roșiile, vinetele, cartofii, dovleceii, varza, ceapa, usturoiul, ardeii și pepenii sunt vândute direct din marginea tarlalei.
Meteorologii previzionează o perioadă de secetă în cea de-a două parte a verii
România va avea parte de o perioadă de secetă în cea de-a doua parte a verii, după un an anterior extrem de secetos, afirmă directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu.