-

Curăţarea bijuteriilor de argint. Trucuri pe care trebuie să le ştii

Argintul este un metal preţios şi nobil ce dă naştere unor bijuterii rafinate.În plus, bijutierii susţin că cei care poartă podoabe din argint sunt mai calmi.

În forma sa pură, argintul este moale şi maleabil, iar pentru a fi folosit la confecţionarea bjuteriilor trebuie să mai fie combinat cu alte aliaje.

Argintul 925 are în componenţa sa 92.5% argint pur, dar 7.5% este alt aliaj.Argintul are o serie de proprietăţi, printre care şi aceea de a fi un dezinfectant natural de top, care îi consolidează poziţia printre metalele de top.Unul dintre puţinele dezavantaje ale argintului este acela că se oxidează în timp şi îşi pierde strălucirea.

Bijuteriile din argint se înnegresc pentru că se formează o reacţie a argintului 925 cu ozonul şi hidrogenul sulfurat din aer. Drept urmare, pe bijuterii se va depune un strat de culoare neagră, verde sau gălbui-maroniu. Totodată şi transpiraţia sau produsele cosmetice ori alte substanţe chimice contribuie la pătarea bijuteriilor.

De aceea, bijuteriile din argint au nevoie după un timp de o îngrijire specială, care să le redea culoarea şi luciul natural. Iată lucrurile la care trebuie să fiţi atenţi.

Bijuteriile din argint trebuie ţinute în cutii speciale şi într-un mediu ferit de umezeală. Poti să pui o bucată de cretă sau un săculeţ de deshidratare cu gel de siliciu, pentru a nu exista deloc umezeală în cutia în care le ţii.

De asemenea, ar trebui să ai grijă să te parfumezi înainte de a îţi pune bijuteriile din argint. Parfumurile se lipesc de acestea, iar în timp se vor murdări mai repede.

Cel mai important sfat este să nu ţii bijuteriile din argint la păstrare, pentru că frecarea cu hainele împiedică murdărirea acestora. Cu cât le vei purta mai mult, cu atât vor fi mai strălucitoare!

Dacă totuşi bijuteriile tale din argint s-au înnegrit şi trebuie curăţate, iată câteva soluţii de curăţare prin care le poţi readuce strălucirea de altădată:

1. apă caldă cu detergent de vase

Amestecă foarte bine soluţia şi freacă foarte bine bijuteriile din argint folosind o cârpă umedă sau un burete, după care clăteşte-le într-o sită de bucătărie.

2. bicarbonat de sodiu

Dacă bijuteriile din argint sunt foarte murdare, atunci foloseşte o pastă pe care o obţii din 3 linguri de bicarbonat de sodiu şi o lingură de apă. Aplică soluţia folosind o cârpă umedă sau o lavetă, evită folosirea serveţelelor de hârtie. Şterge cu cârpa până ce aceasta capătă culoarea gri. La final, le clăteşti şi le laşi să se usuce.

3. lămâie şi ulei de măsline

Aceste două ingrediente fac echipă bună în curăţarea bijuteriilor din argint. Pentru a face acest lucru, amestecă ½ ceaşcă de suc de lămâie cu o lingură de ulei de măsline. Înmoaie o cârpă moale în această soluţie, iar apoi freacă uşor bijuteriile din argint până ce încep să strălucească. 

4. pastă de dinţi

Încearcă şi pasta de dinţi pentru că vei fi uimit de rezultate! Foloseşte pastă de dinţi diluată în apă, iar după aceea freacă bijuteriile de argint folosind o periuţă de dinţi cu perii moi. Evită, totuşi, să foloseşti o pastă de dinţi cu efect de înălbire.

Articole înrudite