Cimbrul este foarte aromat, picant, piperat. E potrivit mai ales în mâncărurile cu carne grasă sau carne de vânat, e alăturat pastramelor, dar îl găsim și în ciorbe, mâncăruri de cartofi, varză, fasole, roșii și ciuperci. Cimbrul de grădină (Satureja hortensis), denumit și cimbru brun sau cimbru mirositor, este originar din Europa. Are flori mici, albe sau roz-pal și o aromă puternică. E foarte potrivit pentru mâncărurile din linte, fasole și varză, din ciuperci, din carne roșie și din carne de pui, precum și pentru murături - varză, castraveți, gogonele etc. Frunzele proaspete se pun în tocane, ciorbe și sosuri, iar crenguțele la fripturi și la puiul gătit la cuptor. Se păstrează uscat - frunzele și florile se macină și se închid în recipiente ermetice, iar crenguțele uscate se pun în murături.
Asemănător cu el este cimbrul de cultură (Thymus vulgaris), la fel de aromat, cu o aromă dulceagă-picantă, plăcută. Provine din Grecia și e potrivit mâncărurilor din zona mediterană, mai ales celor din carne de miel. Este unul din ingredientele principale ale amestecului de ierburi de Provence. La noi, se pune în carnea de porc, alături de usturoi, în fripturi și tocături. Combinat cu busuioc sau piper, e bun în mâncărurile de pui și de pește. Tradițional, se folosește în mâncărurile sezonului rece: cartofi, fasole boabe, carne afumată. Mai este numit cimbru adevărat, cimbrișor de grădină, cimbrișor grecesc sau lămâioară.
Rudele sălbatice ale cimbrului sunt cimbrișorul (Thymus pulegioides) și cimbrișorul de munte (Thymus serpyllum), numit popular și iarba cucului sau lămâiță, specific zonelor alpine ale Carpaților. Acesta e folosit și ca plantă decorativă, dar și în medicina naturală, ca infuzie, având efecte diuretice și antiseptice. Florile cimbrișorului, foarte parfumate, sunt căutate de albine, iar mierea de cimbrișor are o aromă deosebită.
Citeşte continuarea pe Dacic Cool