-

Ce copaci nu ar trebui să plantăm aproape de casă

Orice casă, fie ea din mediul rural ori urban, este mult mai frumoasă dacă are în jurul ei și verdeață. Spațiile cu iarbă sau cu gazon au farmecul și utilitatea lor, bordurile cu flori multicolore nu au cum să lipsească din nicio curte, iar copacii țin de umbră pe timpul verii și sunt foarte frumoși în orice anotimp.

Oamenii dintotdeauna au trăit cu copaci lângă locuințe, însă, e bine de știut că nu orice copac este potrivit pentru fi plantat lângă o casă.

Pe baza experințelor putem afirma că acei copaci care ating înăltimi mari şi au rădăcini dezvoltate pe orizontal nu ar trebui să fie plantați lângă nicio clădire, aflăm de la Viorel Grosu.

Plopul, spre exemplu, este un copac ce are rădăcinile foarte dezvoltate și pot afecta fundația și deteriora clădirea. Plopul are și un trunchi firav, care la o rafală de vânt mai puternică se poate rupe, cădea și poate provoca un accident sau deteriorarea unor bunuri aflate în apropierea casei.

Mai mult, puful de plop în timpul înfloririi copacilor poate provoca alergii la anumite persoane.

Un alt copac ce ar trebui să fie departe de o casă este nucul. El are un sistem rădăcinos puternic și ramificat ce poate distruge fundația unei case dacă este plantat prea aproape.

Nucile care cad din copac pot deteriora acoperișul, iar ciorile, cărora le place să mănânce nuci, le aruncă de la înălțime pentru a le sparge și pentru a extrage miezul din ele. Astfel, nucile pot cădea pe casă și vehiculele din apropiere.

Acest copac poate crește până la 16-20 m înălțime, creând o umbră puternică cu a lui coroană , astfel încât nicio plantă nu va mai crește sub el. De asemenea, unii oamenii pot fi deranjați si de pasările pofticioase și gălăgioase care dau "târcoale" nucilor.

Brazii, pinii și molizii sunt foarte frumoși, încântă privirea pe tot parcursul anului și mulți oameni se gândesc să decoreze curtea cu aceste conifere. Nu e tocmai bine, e chiar periculos și există până și multe credințe înfricoșătoare despre coniferele care cresc lângă o casă.

Aceşti copaci sunt periculoși pentru că pot crește până la dimensiuni impresionante. În timpul unei furtuni, fulgerul lovește întotdeauna locurile înalte, iar arborele poate cădea și distruge casa.

Cât despre credințe? Se spune că acea casă ce are în curte un brad sau un molid , va rămâne părăsită ...

Foto: pixabay