-
Simona Lazar

Trei locuri din România se numesc Piatra (ori Stânca) Dracului. Sunt încărcate de taine sumbre și marcate de întâmplări inexplicabile. După ce și-a terminat Lucrarea, Dumnezeu a crezut că va avea liniște și pace, dar Cel-Nenumit a avut grijă să aducă Ispita în ecuație și oamenii au fost alungați din Rai.

În pragul LUNII DE SÂNGE - fenomen uluitor despre care unii zvoneri spun că ar prevesti chiar... Sfârșitul Lumii, revin în actualitate și alte idei din aceeași categorie - a extincției vieții pe planetă sau chiar a planetei însăși, unele dintre acestea fiind vehiculate chiar de către oamenii de știință.

Nu sunt mulți pelerinii care se încumetă pe drumul ce duce spre chilia Părintelui Arsenia Boca de lângă izvorul Văii Sâmbetei, dar tot ajung acolo 10-20, în fiecare zi.

Multe sunt minunile săvârșite de Sfântul Dimitrie Basarabov, atât în timpul vieții sale, cât și după aceea! Un pelerinaj pe care l-am făcut chiar zilele trecute la Basarabovo, la sud de Dunăre, în locul nașterii sfântului și al retragerii sale din lume, în biserica săpată (după tradiție) chiar de el, în stânca de pe malul râului Lom, mi-a adus aminte o astfel de minune, petrecută în urmă cu aproape un secol.

Românii îl cunosc drept „vindecătorul de cancer” și vin cu sutele, în fiecare zi, să se roage la moaștele Sfântului Nectarie Taumaturgul.

Părintele Arsenie Boca, supranumit și Sfântul Ardealului, continuă, de 26 de ani, să atragă credincioșii la mormântul său, în căutarea alinării sau a unei minuni. Sunt azi 26 de ani de la moartea lu Arsenie Boca, pe care duhovnicul a prezis-o cu exactitate.

Ce rezervă viitorul României? Ce profeții despre România ar trebui să ne pună pe gânduri? R.A. Gupta Swami este cel de al doilea profet indian care arată rolul României în „mântuirea omenirii viitoare”, tot așa cum și Baba Vanga profețea un rol crucial unui român.

Vine Apocalipsa în 2017? Să fie 2016 ultimul an dinaintea Sfârșitului Lumii? Iată care sunt previziunile lui Isaac Newton, reinterpretate azi de J.S. Helios.

Miercuri, 06 Septembrie 2017 21:59

Viflaimul, obiceiul interzis

Vişeul de Sus, Ieudul şi Sighetul Marmaţiei, Baia Mare şi valea Cosăului, ori a Izei, ori a Marei – Maramureşul întreg, dacă e să dăm crezare veştilor ce ne vin dintr-acolo – se află în aceste zile sub semnul Viflaimului.

Atunci când starețul Mănăstirii Marea Meteoră i-a spus că nici o femeie nu a călcat în lăcașul din vârful stâncii și că lor, femeilor, le este interzis accesul acolo, ea ar fi replicat: „Dar eu nu sunt femeie! Eu sunt regină!”.

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept