-
Simona Lazar

Nu-i uşor să faci un clop. Trebuie să tot coşi roată şi să respecţi rândurile. “Vă închipuiţi ce greu era pentru clopurile făcute de mână?”, ne-ntreabă „clopărița” din Maramureș,, când îi admirăm măiestria. “Bunicul cosea aproape o zi întreagă la un clop. Cu cât sunt rândurile mai mărunte, cu atât clopul e mai scump. Mai ales tineretul doreşte să aibă rândurile cât mai mărunte. Cele cu rândurile mai mari, "măşcate” le zice, sunt de artizanat, făcute mai mult pentru turişti. Cineva dintr-un sat de pe Valea Cosăului nu şi-ar lua aşa ceva!”

Din satul Filomelei lui Tiștere până sub steiul Mănăstirii Tismana e cale de-un ceas - ori două, dacă mergi admirând peisajul și lucrarea lui Dumnezeu - peste deal. Așa-mi zice femeia asta vrednică, din ale cărei mâini ies nespus de frumoase covoare oltenești, cu Grădina Raiului, împodobită cu arbori, cu flori și cu păsări cuvântătoare.

Acasă la românii timoceni, timpul curge din nou, în biserică, în limba română. Obiceiurile cele vechi se întorc, dimpreună cu graiul ce ador­mise în vechile cimitire. „Monumentele funerare pe care le-am fotografiat în satele românilor timoceni sunt, fiecare luat în parte, o poveste întreagă. Putem spune, piatră cu piatră, povestea unei comunităţi, care e, din păcate, tratată cu dispreţ, cu neglijenţă şi de noi, şi de ei”...

„Așa o spus moșu mneu, ca și alți bătrâni din sat, că Pintea o venit aici în Budești de copil ic. L-o adus părinții de sluguță și l-o dat aici, la un bocotan”... Așa încep legendele lui Pintea Viteazul, la Budești.

Sunt multe locuri în țară încărcate de energii benefice, despre care însă puține lucruri se știu. În jurul lor colcăie legendele despre minuni înfăptuite demult și despre altele care încă se întâmplă. Un astfel de teritoriu magic este cel cunoscut în popor drept Muntele Șatrei sau... Muntele Sfânt al Maramureșului, pe care sunt ridicate o mănăstire și un schit, cel din urmă - ca și Athosul grecesc - interzis femeilor.

Niciodată în viaţă nu ni s-a mai întâmplat să vedem ceva asemănător. Pe întinsul islazului, mioarele stăteau adunate, ciopor, pe sub câte un stejar falnic ori la buza unui râuşor care "fugea" să se întâlnească, mai la vale, cu Oltul. Când baciul a dat să se apropie de ele, mioarele şi-au ridicat capetele, ascultând, după care s-au pornit toate către omul care scotea sunete ce numai pentru ele aveau înţeles. Se buluceau... liniştit, care mai de care să-l atingă, să fie în preajma lui. 

Numele Lidiei este legat de trecerea creştinismului din vestul Asiei Mici în sud-estul Europei. Suntem, îndeobşte, tentaţi să apreciem începutul creştinării Europei dacă nu chiar în timpul vieţii lui Iisus, măcar la foarte scurt timp după moartea şi Învierea sa.

Luni, 16 Octombrie 2017 17:01

De ce călătoresc bisericile?

Iată o întrebare care merită un răspuns. Cele mai multe au călătorit doar din sat până în... cimitir, atunci când oamenii locului şi-au înălţat biserică de zid. Ori au fost vândute sau donate unui sat mai sărăcuţ. Unele au călătorit până la... muzeu. Altele au fost pur şi simplu salvate de la moarte.

I-a făcut cojoc nepotului lui Arghezi. Și lui Ceaușescu. Și părintelui Arsenie Boca. Și e fiul aceluia despre care se spune că i-ar fi făcut cojocul Regelui Mihai, iar regele nu l-a uitat, căci a venit să întrebe de el, când s-a întors în țară. Le-a spus așa sătenilor adunați în biserica din Drăguș: „Eu cunosc pe cineva de-aici de la voi, Dumitru Sofonea, de mi-a făcut cojocul...” Tată și fiu, un singur nume: Dumitru Sofonea. Și-o singură poreclă: Trașu. Și-un destin asemenea: cel de meșter cu mâini de aur. În zilele noastre, Dumitru Sofonea „cel tânăr” (la aproape 80 de ani, azi), a fost declarat... „tezaur uman viu”, parte a patrimoniului imaterial UNESCO.

5 ianuarie - postul Bobotezei. 6 ianuarie - Boboteaza (sau Botezul Domnului). 7 ianuarie - Sfântul Ioan Botezătorul. Cele trei zile din debutul lunii ianuarie fac trimitere, fiecare în parte, la un râu sacru din tradiția ortodoxă: Iordanul, cel în care Sfântul Ioan l-a botezat pe Hristos. De la numele aceluiași râu se trag, se pare, și denumirile a două obiceiuri (azi uitate) din satele românești. Iordănitul femeilor și Iordăneala flăcăilor.