Ascultă Radio Antena Satelor Live

Egiptenii din antichitate nu consumau carne. Află ce mâncau oamenii în urmă cu 5.000 de ani

Consumul masiv de carne nu era ceva obişnuit în Antichitate. De fapt, un studiu recent arată că în culturile antice vegetarianismul era mult mai întâlnit, cele mai multe popoare sedentare obişnuind să consume fructe şi legume, potrivit unui articol publicat în Inside Science.

12 Mai 2015, 06:42

Deşi surse anterioare au arătat că egiptenii antici erau în majoritate vegetarieni, până la această nouă cercetare nu a fost posibil de aflat cantităţile relative de mâncare pe care le consumau.

O echipă de cercetători francezi a descoperit că prin studiul atomilor de carbon din mumiile egiptenilor care au trăit între 3500 î.Hr. şi 600 d.Hr., se poate identifica ce mâncau aceştia în perioada respectivă.

Toţi atomii de carbon sunt luaţi de către plante din dioxidul de carbon din atmosferă prin procesul fotosintezei.

Prin consumul de plante şi de animale care au mâncat plante, carbonul ajunge în corpul uman.

Mumiile pe care cercetătorii francezi le-au studiat au fost resturile a 45 de oameni, care fuseseră expediate către două muzee din Lyon în timpul secolului al IX-lea.

Potrivit descoperirii publicate în Journal of Archaeological Science, cercetătorii au măsurat proporţiile de carbon-13 şi carbon-12 şi alte proporţii de izotopi din oase, smalţ şi păr din aceste resturi, pe care le-au comparat cu măsurători similare efectuate pe porci care fuseseră supuşi la diete controlate ce constau în procente diferite de mâncare cu C3 şi C4.

Pentru că porcii au un metabolism asemănător cu cel uman, cantităţile de izotopi de carbon din organismul lor pot fi comparate cu ceea ce se afla în mumii.

Aceste descoperiri, alături de faptul că dieta egiptenilor era constantă de-a lungul timpului, arată că aceştia se adaptau bine la mediu în vremurile în care regiunea Nilului devenea din ce în ce mai aridă, între 3500 î.Hr. şi 600 d.Hr.

Când nivelul Nilului a scăzut, fermierii s-au apropiat de râu şi au continuat să cultive în acelaşi fel.

Adevăratul mister este peştele, mai spun cercetătorii.

Cei mai mulţi oameni s-ar aştepta probabil ca egipţienii din Antichitate care trăiau de-a lungul Nilului să fi mâncat mult peşte.

Dar în ciuda unui număr considerabil de dovezi, cantitatea de peşte din regimul lor ar fi fost, de fapt, foarte redusă, conform cantităţilor de izotopi de carbon descoperite în organism.

Fosilele unui dinozaur necunoscut până acum au fost identificate în România
Mozaic 09 Martie 2026, 14:03

Fosilele unui dinozaur necunoscut până acum au fost identificate în România

O nouă specie de dinozaur a fost identificată în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, în urma cercetărilor...

Fosilele unui dinozaur necunoscut până acum au fost identificate în România
Împrumut pe termen foarte lung: Carte restituită bibliotecii, după 60 de ani
Mozaic 03 Martie 2026, 12:24

Împrumut pe termen foarte lung: Carte restituită bibliotecii, după 60 de ani

Un volum împrumutat dintr-o bibliotecă din orașul britanic Darlington s-a întors pe rafturi după nu mai puțin de șase...

Împrumut pe termen foarte lung: Carte restituită bibliotecii, după 60 de ani
Cum a ajuns o vedetă de cinema chipul „ministrului AI” din Albania
Mozaic 26 Februarie 2026, 10:28

Cum a ajuns o vedetă de cinema chipul „ministrului AI” din Albania

După o carieră îndelungată în film și teatru, Anila Bisha se confruntă cu o situație neașteptată, chipul său fiind asociat cu...

Cum a ajuns o vedetă de cinema chipul „ministrului AI” din Albania
Preparatul bulgăresc care a devansat celebrul tzatziki în clasamentele culinare
Mozaic 21 Februarie 2026, 12:41

Preparatul bulgăresc care a devansat celebrul tzatziki în clasamentele culinare

Gastronomia din Bulgaria a obținut o distincție prestigioasă după ce ghidul culinar global TasteAtlas a poziționat salata...

Preparatul bulgăresc care a devansat celebrul tzatziki în clasamentele culinare
O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat
Mozaic 20 Februarie 2026, 15:28

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat

Dincolo de barierele naturii, un pui de macac japonez respins de propria mamă a reușit să supraviețuiască traumei abandonului...

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat
De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală
Mozaic 17 Februarie 2026, 19:59

De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală

Sunt zile în care te trezești și simți că nu te mai adună nimic. Nu e neapărat tristețe, nu e nici dramă, dar e o apăsare...

De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală
Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Mozaic 13 Februarie 2026, 10:36

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști

Fascinantul amestec de dogmă religioasă, mitologie nordică și coincidențe istorice a transformat numărul 13 într-un simbol...

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă
Mozaic 12 Februarie 2026, 11:05

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă

Într-o societate tot mai conectată digital, relațiile romantice își găsesc locul pe ecranele telefoanelor, unde milioane de...

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă