Ascultă Radio Antena Satelor Live

Țara unde oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

A contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%).

13 Octombrie 2016, 07:32

Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. Recent, a intrat în lumina reflectoarelor datorită echipei de fotbal care a făcut minuni la Campionatul European de Fotbal 2016 unde a reuşit să ajungă până în sferturile competiţiei, unde a fost învinsă de echipa naţională de fotbal a Franţei, gazda turneului.

Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă.

Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com.

Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise în timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis. De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă. Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent.

Citeste continuarea pe rador.ro

Biserica cu cel mai înalt turn din lume este acum Sagrada Familia, opera lui Gaudí
Mozaic 31 Octombrie 2025, 09:50

Biserica cu cel mai înalt turn din lume este acum Sagrada Familia, opera lui Gaudí

După decenii de așteptare și eforturi de construcție, simbolul arhitectural al Barcelonei a atins un nou reper monumental....

Biserica cu cel mai înalt turn din lume este acum Sagrada Familia, opera lui Gaudí
A înghițit 100 de magneți ca pe bomboane: Intervenție de urgență pentru un adolescent în stare gravă
Mozaic 24 Octombrie 2025, 10:27

A înghițit 100 de magneți ca pe bomboane: Intervenție de urgență pentru un adolescent în stare gravă

Un adolescent de 13 ani din Noua Zeelandă a ajuns pe masa de operație după ce a înghițit aproape o sută de magneți...

A înghițit 100 de magneți ca pe bomboane: Intervenție de urgență pentru un adolescent în stare gravă
Omenirea devine mai stresată și mai îngrijorată, potrivit unui nou raport
Mozaic 13 Octombrie 2025, 16:44

Omenirea devine mai stresată și mai îngrijorată, potrivit unui nou raport

Un nou studiu internațional realizat de Institutul Gallup evidențiază o tendință îngrijorătoare privind starea emoțională...

Omenirea devine mai stresată și mai îngrijorată, potrivit unui nou raport
Ficat de porc modificat genetic, transplantat cu succes unui om
Mozaic 09 Octombrie 2025, 09:19

Ficat de porc modificat genetic, transplantat cu succes unui om

O echipă de medici din Beijing a efectuat, în premieră mondială, un transplant de ficat provenit de la un porc modificat...

Ficat de porc modificat genetic, transplantat cu succes unui om
Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist cu avere de peste un miliard
Mozaic 08 Octombrie 2025, 11:01

Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist cu avere de peste un miliard

Cristiano Ronaldo a devenit primul fotbalist din lume a cărui avere depășește un miliard de dolari, conform Bloomberg...

Cristiano Ronaldo devine primul fotbalist cu avere de peste un miliard
Dacia pregătește cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Mozaic 06 Octombrie 2025, 10:13

Dacia pregătește cea mai ieftină mașină electrică din Europa

Dacia face un pas important spre democratizarea mobilității electrice, prezentând un prototip de mașină care ar putea fi...

Dacia pregătește cea mai ieftină mașină electrică din Europa
Cum ne manipulează algoritmii rețelelor sociale. Ghid pentru părinții care vor să-și protejeze adolescenții
Mozaic 01 Octombrie 2025, 10:02

Cum ne manipulează algoritmii rețelelor sociale. Ghid pentru părinții care vor să-și protejeze adolescenții

Dacă observați că adolescentul dumneavoastră pare dependent de telefon, nu este vina lui. Experții avertizează că rețelele...

Cum ne manipulează algoritmii rețelelor sociale. Ghid pentru părinții care vor să-și protejeze adolescenții
Metoda finlandeză: Cum să crești copiii capabili să se descurce în viață, nu doar la teste
Mozaic 01 Octombrie 2025, 09:44

Metoda finlandeză: Cum să crești copiii capabili să se descurce în viață, nu doar la teste

Sistemul de învățământ finlandez este considerat cel mai eficient din lume, însă secretul său nu stă în numărul de ore...

Metoda finlandeză: Cum să crești copiii capabili să se descurce în viață, nu doar la teste