Istoria unicului troleibuz rural din Europa

Deşi pare aproape incredibil, în satul Solonceni din Republica Moldova, troleibuzul era în anii '90 mijlocul de transport care asigura deplasarea sătenilor din partea de sud a localității, prin centru, spre zona industrială a satului.

Satul Solonceni este situat în nord-estul Republicii Moldova, la 12 km nord de centrul raional Rezina, pe malul vestic al râului Nistru. Localitatea se putea lăuda la începutul anilor '90 cu o populaţie de aproximativ 3.000 de locuitori şi cu un mijloc de transport nemaiîntâlnit în mediul rural şi anume troleibuzul.

Localitatea era pe atunci una prosperă, căci aici activa gospodăria țărănească colectivă (Sovhoz) „Solonceni” specializată în creșterea vitelor și prelucrarea culturilor cerealiere.

Din 1988 (URSS) până în 1993 (RM), conducător al întreprinderii a fost Zaeț Nicolae. În cadrul gospodăriei agricole (sovhoz) au fost implementate mai multe tehnologii de vârf pentru acea perioadă. Ca urmare, gospodăria agricolă a depășit de mai multe ori planurile impuse de administrația sovietică. Ca rezultat, bunăstarea gospodăriei și a locuitorilor a crescut. Lucrătorii primeau până la 500 de ruble pe lună, cei de la ferma de vite până la 600 de ruble, în timp ce salariul mediu pentru URSS în 1988 constituia 233 de ruble.

Ideea proiectării unei linii de troleibuz a fost o inițiativă personală a directorului întreprinderii de stat, principalul argument în favoarea acesteia fiind acela ca mijlocul de transport constituia resurse minime pentru întreținere: pentru autocar se alocau 93-94 de ruble pe zi, în timp ce pentru troleibuz era necesare 15 ruble.

Localnicii susţin că troleibuzul a circulat timp de trei ani, ăn perioada 1990 - 1993, iar traseul acestuia nu era mai mare de doi km, de la cimitirul dintr-un capăt al satului până în deal, la ferma situată la celălalt capăt al localităţii.

Şi astăzi sătenii sunt mândri că Solonceniul a avut odată troleibuz, lucru care le-a făcut aşezarea cunoscută la acea vreme în întreaga Europă. "Aşa era de frumoooos! Era delicat şi toţi se plimbau duminica prin sat. Nu plătea nimeni, că atunci benzina era ieftină" mai ţine minte mătuşa Eugenia Chirtoacă, în vârstă de 60 de ani.

Serafim Zaiat, zootehnician pe vremea troleibuzului, spune că acesta avea cam şase rute pe zi. "Dimineaţa pe la 4.00 aducea mulgătoarele la fermă şi înapoi lua paznicii de noapte. Şi copiii se duceau la şcoală cu troleibuzul. Încăpeau toţi. A circulat trei ani - din mai '90, până în septembrie '93, îşi aminteşte zootehnicianul. "Domnul director de sovhoz de atunci a făcut legătura cu Martaniuc, şeful pe troleibuze la Chişinău. Au făcut contract, au pus linie şi am arendat un troleibuz de la Parcul nr. 2 din capitală. Arenda pe un an costa atunci 50.000 de ruble. Plătea gospodăria. Pe urmă s-a scumpit energia electrică şi n-am mai putut ţine troleibuzul", povesteşte Zaiat.

Troleibuzul era deservit tehnic în Parcul de troleibuze din Chișinău, fiind remorcat de un tractor K-700 până în capitală. Drumul dura cam 6 ore într-o direcție. Timp de 20 de luni de exploatare, mijlocul de transport a fost deservit tehnic de 4 ori. În consecință, pentru întreaga perioadă de lucru în satul Solonceni, troleibuzul nu s-a defectat niciodată. Despre fiabilitatea troleibuzului de la Solonceni vorbeşte cu mare satisfacţie Ecaterina Creciun, soţia celui ce a condus troleibuzul: "Era fix ca cele de azi din Chişinău, de culoare gălbuie. Bun troleibuzul. Cât a lucrat un an de zile, soţul meu n-a stat niciodată la reparaţie cu el. Fiecare se suia cum şi când vroia. Dacă nu plătea nimeni... Tare mulţumită era lumea".

În 1993, circulația troleibuzului a fost sistată pentru totdeauna. Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice, directorul gospodăriei agricole Solonceni a fost demis din postul său în septembrie / octombrie 1993 iar proiectul troleibuzului în sat a fost sistat, sub pretextul costului ridicat al energiei electrice la acel moment. La 9 iulie 1994 rețeaua electrică a fost dezasamblată, iar troleibuzul pus la păstrare pe teritoriul garajului gospodăriei.