-

Şi porumbeii au ''influenceri'', care le dictează direcţia în timpul zborului (studiu)

Majoritatea asociază ''influencerii'' cu mediul online, însă se pare că şi în lumea păsărilor există astfel de indivizi care îşi exercită influenţa asupra grupurilor din care fac parte, informează Press Association.

O echipă de oameni de ştiinţă din China a dezvoltat o nouă modalitate de observare a stolurilor de porumbei în încercarea de a înţelege modul în care aceste păsări se coordonează şi decid direcţia de zbor.

Cercetătorii chinezi de la Universitatea de Sud-Est şi Universitatea de Minerit şi Tehnologie au analizat, cu ajutorul datelor obţinute prin GSP, trei grupuri alcătuite din câte zece porumbei şi au identificat mai multe tendinţe în deplasarea în stol.

Fiecare porumbel are semeni pe care îi influenţează, dar şi semeni de care este influenţat, în funcţie de poziţia sa în cadrul stolului.

''În mod interesant, indivizii care se află mai aproape de masa centrală şi de direcţia vitezei medii sunt mai influenţi pentru ceilalţi, ceea ce înseamnă că poziţionarea şi direcţia de zbor sunt doi factori care contează în interacţiunile lor'', a explicat profesorul Duxin Chen de la Universitatea de Sud-Est din China, care a semnat cercetarea publicată în jurnalul Chaos.

Însă, niciun exemplar nu rămâne permenent un ''influencer'', acest rol schimbându-se în timpul zborului.

''Înţelegerea mecanismului de coordonare care stă la baza acestui fenomen ne ajută să ştim mai multe despre lumea în care trăim'', a adăugat Chen.

Deşi echipa de cercetători nu a analizat tiparele sociale în rândul păsărilor, a fost observată o concurenţă intensă în timpul zborului, ceea ce susţine concluziile unor studii anterioare.

Termenul ''influencer'' desemnează o persoană apreciată şi influentă în mediul online, în special pe reţelele de socializare, care influenţează comportamentul şi deciziile celorlalţi.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Sursa: AGERPRES

Foto: Pixabay