-

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au părăsit definitiv casa regală

Prinţul Harry şi soţia sa, Meghan, au părăsit definitiv casa regală britanică, anunţând-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii că nu îşi vor relua îndatoririle de membri ai monarhiei, a anunţat Palatul Buckingham, potrivit Reuters.

Harry şi Meghan, care au anunţat recent că aşteaptă al doilea copil, au şocat anul trecut membrii familiei regale după ce şi-au anunţat intenţia de a renunţa la atribuţiile regale.

''Ducele şi ducesa de Sussex i-au confirmat majestăţii sale regina că nu vor reveni ca membri cu îndatoriri în cadrul familiei regale'', a precizat Palatul Buckingham.

''Deşi am primit decizia cu tristeţe, ducele şi ducesa vor rămâne în continuare membri mult iubiţi ai familiei regale'', se mai spune în comunicat, relatează Agerpres.

Foto: commons.wikimedia.org