-

Copilăria traumatizantă a prinţilor şi prinţeselor

Cu 200 de ani în urmă, regula de bază pentru copiii din familiile regale era să nu-şi deranjeze părinţii. Disciplina o deprindeau de la doici şi guvernante.

Metodele nu-i preocupau prea mult pe iluştrii părinţi, chiar dacă educaţia se făcea într-un mod de-a dreptul sadic. Aparenţele erau cele mai importante la curţile regale. Se trăia sub reguli stricte, de la care nu erau exceptaţi nici copiii.

Nici vorbă de răsfăţ, ori măcar de timp petrecut împreună: regii şi reginele habar nu aveau ce se petrece în camera copiilor, până şi îngrijitorii lor erau selectaţi de cineva din personal.

Regina Victoria a Angliei îşi considera copiii cea mai neplăcută parte a căsniciei şi nu le acorda niciun fel de atenţie.

Moştenitorul tronului, viitorul Eduard al VII-lea, a fost lăsat în grija unei doici pe nume Ann Mary Brough, despre care s-a considerat că e suficient de morală şi de conservatoare. Mai târziu, când doica nu mai era în serviciul casei regale, a tăiat gâtul propriilor săi copii.

Medicul curţii le prescria adesea tinerilor prinţi un sirop cu opiu, pentru a se linişti şi a adormi mai uşor. Aceste metode de creştere a copiilor treceau ca fiind normale de la o generaţie la alta.

Este ceea ce ne demonstrează declaraţia lui George al V-lea: ”Tatăl meu se temea de mama lui; eu m-am temut de tata; voi face tot posibilul ca şi copiii mei să se teamă de mine”, a spus acesta.

A fost un tată sever, totuşi nu le-a făcut rău în mod direct celor doi copii ai săi. Viaţa lor a fost îngreunată însă de o guvernantă instabilă emoţional, care îşi dorea ca tinerii prinţi să fie mai ataşaţi de ea decât de părinţi. De fiecare dată când copiii apăreau în faţa părinţilor, femeia avea grijă să-i pişte şi să-i chinuie înainte, asigurându-se că vor plânge la vederea mamei şi a tatălui lor.

Cea mai mare fiică a reginei Victoria a devenit împărăteasă a Germaniei, dar şi un părinte la fel de nepăsător ca mama ei. În urma complicaţiilor de la naştere braţul primului ei copil a paralizat. De la vârsta de 6 luni, acesta a fost expus tuturor experimentelor posibile, de la băi reci şi sărate până la şocuri electrice:

”E atât de greu de suportat că primul meu copil, moştenitorul tronului, e infirm”, se plângea împărăteasa într-o scrisoare. Prinţul nu şi-a recăpătat dexteritatea încât să poată mânca cu furculiţa şi cuţitul, dar a fost învăţat să stea drept şi să călărească.

Tratamentul crud i-a influenţat personalitatea: mai târziu, ca adult, a fost descris ca un bărbat rece şi necruţător, ale cărui decizii veneau din sfidare, nu din gândire logică.

Împăratul Franz Iosif al Austriei era adeptul creşterii copiilor în spiritul severităţii. Pentru că regina Elisabeta (cea pomenită ca Sisi în filme) pleca adesea pentru a scăpa de atmosfera apăsătoare de la curte, educarea moştenitorului cădea în sarcina împăratului şi a mamei sale.

Copilul de 6 ani făcea băi în apă îngheţată, ori era trezit în miez de noapte cu un atac simulat. Informat de cineva de la curte, împărăteasa a pus capăt acestui tratament, dar era prea târziu: prinţul Rudolf a devenit un bărbat anxios, adesea chinuit de depresie, care s-a sinucis la vârsta de 30 de ani.

Cărţile de istorie ne spun uneori că urmaşii regali au fost educaţi în spiritul disciplinei militare, pentru a deveni buni conducători. De fapt, adesea se întâmpla exact opusul: aceştia deveneau adulţi înfrânţi, cu personalitatea puternic afectată de relele tratamente din copilărie, informeaza Rador.

Foto: pixabay