Ascultă Radio Antena Satelor Live

Populaţiile umane produceau bere încă de acum 9.000 de ani

Oamenii care trăiau în urmă cu aproximativ 9.000 de ani în sudul Chinei au învăţat să producă bere din plante cultivate, potrivit descoperirilor realizate în timpul unor excavaţii în situl Qiaotou din oraşul Yiwu, supranumit ''supermarketul lumii'', situat în provincia Zhejiang din estul Chinei.

Populaţiile umane produceau bere încă de acum 9.000 de ani

06 Septembrie 2021, 11:07

Dovezi timpurii ale consumului de bere au fost descoperite într-o veche movilă din zona sitului, în care au fost identificate urme de amidon, fitolit şi ciuperci în vase de ceramică.

Rămăşiţe fungice, care sugerează o abundenţă de mucegaiuri şi drojdii, s-au dovedit a fi apropiate de microorganismele utilizate în prezent la fabricarea vinului în Asia de Est şi Asia de Sud-Est.

Tehnicile străvechi sunt, de asemenea, similare cu metodele tradiţionale utilizate în prezent la prepararea vinului de orez în Yiwu.

Este posibil ca oamenii din acea epocă să fi descoperit drojdiile în culturile mucegăite, a spus Wang Jiajing, unul dintre cercetătorii implicaţi în acest studiu.

Două schelete au fost descoperite de asemenea în acest sit şi ar putea fi cele mai vechi rămăşiţe umane găsite în Zhejiang.

Populaţiile umane din acea perioadă fi putut să folosească vinul în timpul ritualurilor, inclusiv la sacrificii şi înmormântări.

La acea vreme, locuitorii din zonă abia începuseră să cultive orezul sălbatic, iar producţia de cereale era relativ redusă, ceea ce făcea ca băuturile alcoolice să fie considerate un lux, potrivit cercetătorilor.

Situl Qiaotou, unde excavaţiile au debutat în 2014, aparţine unei culturi neolitice, cunoscută sub numele de Shangshan, care îşi are originea în zonele inferioare ale fluviului Yangtze, cea mai lungă cale navigabilă din China. Potrivit estimărilor, cultivarea orezului ar fi început în siturile populaţiilor Shangshan.

Rezultatele studiului au fost publicate în revista ştiinţifică PLOS ONE, informeaza Agerpres.

Foto: pixabay

Etichete : bere china
Fosilele unui dinozaur necunoscut până acum au fost identificate în România
Mozaic 09 Martie 2026, 14:03

Fosilele unui dinozaur necunoscut până acum au fost identificate în România

O nouă specie de dinozaur a fost identificată în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, în urma cercetărilor...

Fosilele unui dinozaur necunoscut până acum au fost identificate în România
Împrumut pe termen foarte lung: Carte restituită bibliotecii, după 60 de ani
Mozaic 03 Martie 2026, 12:24

Împrumut pe termen foarte lung: Carte restituită bibliotecii, după 60 de ani

Un volum împrumutat dintr-o bibliotecă din orașul britanic Darlington s-a întors pe rafturi după nu mai puțin de șase...

Împrumut pe termen foarte lung: Carte restituită bibliotecii, după 60 de ani
Cum a ajuns o vedetă de cinema chipul „ministrului AI” din Albania
Mozaic 26 Februarie 2026, 10:28

Cum a ajuns o vedetă de cinema chipul „ministrului AI” din Albania

După o carieră îndelungată în film și teatru, Anila Bisha se confruntă cu o situație neașteptată, chipul său fiind asociat cu...

Cum a ajuns o vedetă de cinema chipul „ministrului AI” din Albania
Preparatul bulgăresc care a devansat celebrul tzatziki în clasamentele culinare
Mozaic 21 Februarie 2026, 12:41

Preparatul bulgăresc care a devansat celebrul tzatziki în clasamentele culinare

Gastronomia din Bulgaria a obținut o distincție prestigioasă după ce ghidul culinar global TasteAtlas a poziționat salata...

Preparatul bulgăresc care a devansat celebrul tzatziki în clasamentele culinare
O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat
Mozaic 20 Februarie 2026, 15:28

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat

Dincolo de barierele naturii, un pui de macac japonez respins de propria mamă a reușit să supraviețuiască traumei abandonului...

O jucărie de pluș a devenit „mama” substitut pentru un pui de maimuță abandonat
De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală
Mozaic 17 Februarie 2026, 19:59

De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală

Sunt zile în care te trezești și simți că nu te mai adună nimic. Nu e neapărat tristețe, nu e nici dramă, dar e o apăsare...

De ce micile detalii cotidiene devin uneori surse majore de stres și oboseală
Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Mozaic 13 Februarie 2026, 10:36

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști

Fascinantul amestec de dogmă religioasă, mitologie nordică și coincidențe istorice a transformat numărul 13 într-un simbol...

Originile istorice și religioase ale superstiției privind numărul 13. Triskaidekafobia explicată de specialiști
Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă
Mozaic 12 Februarie 2026, 11:05

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă

Într-o societate tot mai conectată digital, relațiile romantice își găsesc locul pe ecranele telefoanelor, unde milioane de...

Fenomenul partenerilor de viață virtuali: Dragoste și tehnologie în era mobilă