Ascultă Radio Antena Satelor Live

Dezvăluiri şocante despre abuzarea copiilor, în cadrul bisericii catolice

Potrivit unui raport independent dat publicităţii zilele trecute, numărul celor care au comis acte de pedofilie în biserica catolică franceză, începând din 1950, este între 2900-3200 de persoane – scrie Le Monde.

Dezvăluiri şocante despre abuzarea copiilor, în cadrul bisericii catolice

04 Octombrie 2021, 09:21

Raportul de 2500 de pagini este rezultatul muncii unei comisii, constituite acum doi ani şi jumătate. „Este vorba despre o estimare minimală” – a declarat pentru cotidianul francez, preşedintele comisiei, Jean-Marc Sauvé, cel care mai de mult a fost vicepreşedintele Consiliului de Stat din Franţa (instituţia cu cel mai înalt grad în administraţia Hexagonului).

Abuzurile au fost identificate pe baza documentelor poliţiei, relatărilor de presă, precum şi pe baza declaraţiilor unor martori oculari. În martie, Sauvé credea că erau în jur de 1500 de autori ai agresiunilor, iar numărul victimelor putea fi până la 10.000 de copii. Acesta a adăugat că varianta finală a raportului conţine o analiză a acelor mecanisme instituţionale şi culturale, care au făcut posibile comiterea abuzurilor sexuale.

Rezultatele vor fi confruntate cu constatările altor instituţii unde activau copii, de exemplu cluburi sportive sau şcoli. Comisia a făcut 45 de propuneri pentru biserica catolică franceză. Conferinţa Episcopilor Catolici din Franţa a decis crearea acestei comisii, după ce, în 2016, la Lyon s-a declanşat procedura de cercetare penală împotriva unui prelat de rang înalt, cardinalul Philippe Barbarin, arhiepiscop de Lyon, pentru că ar fi muşamalizat anchetele interne privind pedofilia preoţilor.

Situaţia nu este mai bună nici în Germania. Aşa cum am scris, în perioada cuprinsă între anii 1946-2014, în Germania au fost abuzați sexual 3677 de copii de către 1670 de preoţi catolici – scrie un raport independent, publicat de săptămânalul Der Spiegel şi ediţia electronică a publicaţiei Zeit.

Potrivit raportului, doar 38% dintre presupuşii făptuitori au fost subiecţii unor anchete, de cele mai multe ori acestora li se aplicau doar sancțiuni disciplinare minore. Raportul a fost elaborat de trei universităţi germane, după ce aceştia au studiat 38.000 de documente din 27 eparhii.

Autorii raportului au menţionat că este posibil ca numărul celor abuzaţi să fi fost mai mare decât este menţionat în raport, din cauza faptului că cercetătorii nu au avut acces la toate documentele aflate în arhivele bisericeşti. „În unele cazuri au existat indicii clare că unele dintre documente au fost manipulate” – îi citează pe autorii raportului, publicaţia Zeit. Cercetătorii au mai declarat că, în cel puţin două eparhii, au fost distruse documente.

„Avem cunoştinţă despre dimensiunea abuzurilor demonstrate în raport, suntem consternaţi şi ne este ruşine.” – a declarat, despre raportul care a fost obţinut de presă, episcopul regiunii Trier, Stephan Ackermann, cel care este şi purtătorul de cuvânt al conferinţei episcopilor. Acesta a spus că prin acest raport au dorit să demaşte partea întunecoasă a bisericii, pe de o parte pentru cei implicaţi, iar, pe de altă parte, pentru ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple în viitor. Episcopul a considerat, însă, „regretabil” că raportul a ajuns în presă, înainte de termen.

Din păcate, însă, lucrurile nu s-au rezolvat prin publicarea de către presă a raportului. În februarie acestui an, ziarul Die Zeit a relatat despre un nou scandal în Köln

Arhiepiscopul de Köln, Rainer Marie Woelki – cel care aparţine de aripa conservatoare a bisericii – a devenit ţinta atacurilor din cauza abuzurilor sexuale comise în interiorul bisericii.

Prelatul a solicitat, încă,din anul 2018, unei comisii independente să descopere abuzurile comise în interiorul bisericii. Verificările vizau în primul rând acele persoane care nu numai că i-au cunoscut pe cei care au comis abuzuri, dar le-au și oferit protecţie acestora.

Desigur, majoritatea celor în cauză erau persoane cu rang înalt bisericesc. Raportul comisiei nu a fost făcut public, însă nici până în ziua de azi. Prezentarea documentului ar fi trebuit să aibă loc în martie anul trecut, dar conferinţa de presă cu acest subiect a fost anulată.

În toamna anului 2020, Woelki a anunţat că se pregăteşte o nouă analiză, dar prima nu va mai fi publicată. Acest anunţ al episcopului a generat mari nemulţumiri în rândul credincioşilor. Mass media şi o serie de postări pe reţele sociale l-au acuzat pe episcop că vrea să muşamalizeze abuzurile sexuale.

În urma scandalului, Papa Francisc nu l-a demis din funcţie pe cardinal, însă i-a dat câteva luni de reflexie din 1 octombrie până în 1 martie – scria Die Zeit, în 24 septembrie.

Potrivit ziarului, Sfântul Scaun a declarat că nu există niciun indiciu că Woelki a acţionat ilegal în tratarea cazurilor de abuz sexual şi, în aceste condiţii, demiterea cardinalului ar fi fost un gest prea brutal din partea Papei Francisc, dar şeful bisericii catolice vrea să-i dea timp de gândire cardinalului, astfel încât acesta să-şi analizeze posibilitatea de a-şi înainta demisia, scrie Rador.

Foto: pixabay

Etichete : abuz sexual abuz copii
Arheologii au descoperit un complex funerar unic în Dobrogea
Mozaic 11 Septembrie 2025, 12:40

Arheologii au descoperit un complex funerar unic în Dobrogea

Arheologii au scos la iveală, în Dobrogea, un complex funerar de tip hipogeu, descoperit în necropola romană situată la...

Arheologii au descoperit un complex funerar unic în Dobrogea
Revoluția digitală și vindecarea minții: Cum se schimbă percepția asupra sănătății mentale
Mozaic 11 Septembrie 2025, 11:03

Revoluția digitală și vindecarea minții: Cum se schimbă percepția asupra sănătății mentale

În trecut, conceptul de sănătate mentală era adesea învăluit într-o aură de mister și de teamă. A vorbi despre depresie,...

Revoluția digitală și vindecarea minții: Cum se schimbă percepția asupra sănătății mentale
Cursa pentru viteză continuă: Olanda se apropie de bariera de 700 km/h atinsă de un tren
Mozaic 10 Septembrie 2025, 12:03

Cursa pentru viteză continuă: Olanda se apropie de bariera de 700 km/h atinsă de un tren

Viitorul transportului pe distanțe lungi ar putea arăta cu totul diferit. Un start-up olandez, specializat în tehnologia...

Cursa pentru viteză continuă: Olanda se apropie de bariera de 700 km/h atinsă de un tren
Un adolescent devine primul sfânt catolic din generația milenialilor
Mozaic 04 Septembrie 2025, 13:25

Un adolescent devine primul sfânt catolic din generația milenialilor

Un eveniment de o importanță istorică pentru Biserica Catolică va avea loc duminică, la Vatican. Un adolescent italian,...

Un adolescent devine primul sfânt catolic din generația milenialilor
Cum a ajuns un sat din Bulgaria destinație turistică pentru chinezi
Mozaic 02 Septembrie 2025, 14:20

Cum a ajuns un sat din Bulgaria destinație turistică pentru chinezi

Satul Momchilovtsi, situat în Munții Rodopi, aproape de granița Bulgariei cu Grecia, a devenit o destinație turistică...

Cum a ajuns un sat din Bulgaria destinație turistică pentru chinezi
O britanică în vârstă de 116 ani este cea mai bătrână persoană de pe planetă
Mozaic 21 August 2025, 13:37

O britanică în vârstă de 116 ani este cea mai bătrână persoană de pe planetă

Ethel Caterham, recunoscută drept cea mai vârstnică persoană din lume, a împlinit 116 ani. Născută în 1909, ea a traversat...

O britanică în vârstă de 116 ani este cea mai bătrână persoană de pe planetă
O iapă, cumpărată cu suma record de 3 milioane de euro la o licitaţie din Franţa
Mozaic 18 August 2025, 19:21

O iapă, cumpărată cu suma record de 3 milioane de euro la o licitaţie din Franţa

Grupul hipic britanic AMO Racing a cumpărat o iapă cu suma record de 3 milioane de euro la prestigioasa licitaţie de cai...

O iapă, cumpărată cu suma record de 3 milioane de euro la o licitaţie din Franţa
Suedia: Biserica istorică din oraşul minier Kiruna, încărcată într-un convoi special şi mutată
Mozaic 15 August 2025, 17:01

Suedia: Biserica istorică din oraşul minier Kiruna, încărcată într-un convoi special şi mutată

Localitatea suedeză Kiruna, situată la 200 de kilometri nord de Cercul Polar arctic, se pregăteşte să-şi mute magnifica...

Suedia: Biserica istorică din oraşul minier Kiruna, încărcată într-un convoi special şi mutată