Aceşti copii provin în majoritate din sudul Asiei sau din unele zone ale Africii şi aparţin acelei populaţii a cărei tradiţie este să se hrănească în principal sau chiar exlusiv cu orez, informeaza Project Syndicate.
Lupta cu avitominoza A - orezul este o cereală hrănitoare, cu un conţinut ridicat de calorii, cu hidrocarbonaţii necesari organismului nostru, cu multe calităţi nutritive, dar lipsit total de vitamina A. Această vitamină este însă esenţială pentru epiderma noastră şi, mai ales, pentru ochi. Alimentele bogate în vitamina A sunt uşor de recunoscut prin culoarea lor specifică, relativ portocalie: morcovi, caise, portocale, porumb şi multe altele. Orezul, alb după decorticare şi cenuşiu înainte, nu ne oferă această vitamină.
Consumând exclusiv de orez privează ochii, pielea şi alte organe vitale de un nutrient vital. Ca urmare, în ţările unde orezul este singura bază de nutriţie, oamenii suferă de avitominoza A, cu toate consecinţele de rigoare. Până de curând, problema părea a fi una fără soluţie, dar, în urmă cu vreo 15 ani, s-a experimentat în laboratoare elveţiene un nou sortiment de orez, modificat genetic, astfel încât să nu-i lipsească preţioasa vitamină. Datorită culorii sale galben-roşcate, noul sortiment de orez a ajuns cunosut sub denumirea de "orezul de aur".
Un conflict major, generat în cazul oricărui podus nou, mai ales modificat genetic, factorii interesaţi au privit de la început cu prudenţă, poate chiar cu circumspecţie, noua realizare, despre care nu aveau de unde şti dacă va produce efecte secundare şi dacă, prin introducere sistematică în alimentaţie, n-ar apărea unele consecinţe.
Specialiştii elveţieni au experimentat sistematic cultivarea limitată a "orezului de aur" chiar în respectivele zone cu penurie de vitamina A, timp de vreo zece ani. Faptul că se făceau experimentări a provocat însă neîncredere atât în rândul populaţiei locale, cât şi a unor militanţi non-guvernamentali.
Rezultatul a fost un conflict deschis pe teren şi o plantaţie experimentală cu "orez de aur", instalată în Filipine, distrusă demonstrativ de localnici. A apărut un conflict major. Fără să aibă probe concrete, detractorii noii tehnologii au început să se întrebe nu numai dacă orezul de aur ar fi dăunător, ci şi în ce măsură existenţa lui pe câmpurile cultivate ar influenţa polenizarea altor plante, generând noi vegetaţii modificate genetic, a căror existenţă ar putea dăuna chiar şi faunei, care la rândul ei ar putea ajunge modificată genetic prin ierburile consumate.