Cercetătorii au făcut publică marţi cea mai amănunţită analiză realizată vreodată asupra istoriei pinguinilor, de la originile lor, cu mai bine de 60 de milioane de ani în urmă, printre rezultate numărându-se identificarea unei serii de gene cruciale în adaptarea asociată vederii subacvatice, scufundărilor lungi, alimentaţiei, reglării temperaturii şi dimensiunii corpului.
Cercetătorii au secvenţiat genomurile celor 20 de specii şi subspecii de pinguini care trăiesc în prezent, dar au inclus în analiza lor şi fosile de la 50 de specii, în condiţiile în care mai mult de trei sferturi dintre speciile cunoscute de pinguini au dispărut.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, pinguinii au evoluat dintr-un strămoş pe care îl au în comun cu un grup de păsări marine ce include albatroşi şi petrei.
Pinguinii şi-au dezvoltat mai întâi capacitatea de a se scufunda, ca în cazul păsărilor pufin şi, ulterior, şi-au pierdut capacitatea de zbor pe măsură ce s-au adaptat mediului acvatic, devenind excelenţi înotători şi scufundători.
Cel mai timpuriu pinguin cunoscut - datând din urmă cu 61 de milioane de ani, la aproximativ 5 milioane de ani după evenimentul extincţiei în masă care a condus la dispariţia dinozaurilor - este denumit Waimanu manieringi şi a trăit în Noua Zeelandă.
'Pentru mine, pinguinii reprezintă un exemplu perfect de tranziţie evolutivă majoră, precum evoluţia unui stil de viaţă acvatic la balene sau zborul la lilieci', a declarat paleontologul aviar Daniel Ksepka de la Muzeul Bruce din Greenwich, Connecticut, coautor al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature Communications.
'Ştim că pinguinii au evoluat din păsări zburătoare, dar asta s-a întâmplat cu peste 60 de milioane de ani în urmă şi trebuie analizate înregistrările fosilifere pentru a pune laolaltă unde, când şi cum s-a întâmplat acest lucru. În plus, pinguinii sunt creaturi deosebit de fermecătoare. Ei iubesc, se luptă, fură şi din cauza posturii lor verticale amuzante este foarte uşor de imaginat că au aceleaşi motivaţii ca şi oamenii', a spus Ksepka.
Studiul a ilustrat modul în care temperatura globală se schimbă - cu oscilaţii între perioadele reci şi calde - şi faptul că schimbările majore ale curenţilor oceanici au fost factori importanţi ai evoluţiei pinguinilor.
'Am estimat modul în care populaţiile fiecărei specii de pinguini au fluctuat în ultimii 250.000 de ani după semnăturile lăsate în genomul lor de prăbuşirile şi boom-urile populaţiei', a precizat Ksepka. 'Creşterea şi descreşterea straturilor de gheaţă au avut un impact mare asupra pinguinilor, iar speciile vulnerabile la retragerea gheţii marine pot suferi foarte mult din cauza viitoarei încălziri globale', a spus cercetătorul.
De asemenea, s-a descoperit că pinguinii prezintă cea mai scăzută rată de evoluţie detectată până în prezent în rândul păsărilor.
Pinguinii trăiesc mai ales în emisfera sudică, printre specii numărându-se pinguinul Adelie, prezent de-a lungul coastelor Antarcticii. Pinguinul de Galapagos este singurul care trăieşte la nord de Ecuator.
Cercetătoarea şi autoarea principală a studiului, Theresa Cole, de la Universitatea din Copenhaga, a declarat că analiza a condus la descoperirea unei varietăţi de gene implicate probabil în adaptările fiziologice unice ale pinguinului. Acestea dovedesc mutaţii genetice ce le-au modificat vederea către capătul albastru al spectrului de culori. Lumina albastră pătrunde mai adânc în ocean comparativ cu lumina de la capătul roşu al spectrului. Această trăsătură a ajutat la reglarea vederii pentru adaptarea la condiţii de luminozitate slabă, sub apă.
Genele care ajută păsările să detecteze gusturile sărate şi acre sunt active la pinguini. Însă gene care contribuie la detectarea gusturilor amar şi dulce sunt inactive. Acestea ar putea să nu mai fie necesare deoarece pinguinii se hrănesc în ape reci şi sărate, de obicei înghiţind direct prada, ce include peşte, creveţi şi calmari.
Pinguinii prezintă o aplatizare şi o rigidizare a oaselor de la aripi şi o reducere a penelor pentru zbor până la structuri minuscule, ceea ce a condus la transformarea aripilor în înotătoare. De asemenea, spaţiile cu aer din schelet s-au redus şi a crescut grosimea peretelui osos pentru a sporirea eficienţei la scufundări, precum şi pentru a se mări capacitatea de a stoca mai mult oxigen în muşchi în timpul scufundărilor îndelungate.
Pinguinii erau cândva mult mai mari comparativ cu speciile de astăzi. O specie, Kumimanu biceae, care a trăit în Noua Zeelandă în urmă cu 55-60 de milioane de ani, avea o înălţime de aproximativ 1,8 metri. În prezent, cea mai mare specie, pinguinul imperial, are un metru înălţime.
Foto: pixabay