Ascultă Radio Antena Satelor Live

Vara anului 2021 a fost cea mai călduroasă din istoria Europei

Europa s-a confruntat cu cea mai fierbinte vară în 2021, caracterizată prin valuri caniculare în zonele mediteraneene şi inundaţii în partea centrală a continentului, potrivit datelor cercetătorilor Uniunii Europene din cadrul Serviciului pentru Schimbări Climatice Copernicus.

10 Ianuarie 2022, 15:02

Potrivit datelor centrului Copernicus, 2021 a fost al cincilea cel mai fierbinte an, cu o creştere a temperaturii în timpul verii de 1,1 şi 1,2 grade Celsius faţă de temperaturile din perioada preindustrială, adică acum aproape 150 de ani.

Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că 2021 a fost extrem de călduros, în ciuda fenomenului meteorologic La Niña, care a răcit semnificativ primele luni ale anului.

Pe fondul creşterii concentraţiilor de gaze cu efect de seră, precum dioxid de carbon şi metan, cercetătorii consideră că nu prea va exista o pauză în creşterea temperaturilor în 2022, relatează BBC citat de RADOR.

Foto: pixabay

Natura 16 Iulie 2025, 12:14

Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat ar putea primi amenzi usturătoare

Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat, pentru divertisment, ar putea primi amenzi usturătoare. Un proiect...

Cei care hrănesc urşi sau se apropie de ei nejustificat ar putea primi amenzi usturătoare
Natura 14 Iulie 2025, 19:59

Apel la populaţie în sprijinul cercetătorilor care vor să stabilească circumstanţele morţii unei nurci europene

O nurcă europeană, specie critic periclitată, găsită moartă săptămâna trecută în oraşul Tulcea, în apropiere de faleza...

Apel la populaţie în sprijinul cercetătorilor care vor să stabilească circumstanţele morţii unei nurci europene
Natura 04 Iulie 2025, 11:16

Planeta este sufocată de plastic. Sub 10% din deșeuri sunt reciclate

Planeta se confruntă cu o criză acută a deșeurilor de plastic, potrivit unui raport anunţat de organizaţiile ecologiste cu...

Planeta este sufocată de plastic. Sub 10% din deșeuri sunt reciclate
Natura 02 Iulie 2025, 13:44

Ziua Mondială a Suricatelor, la Zoo Braşov

Joi, 3 iulie, vizitatorii Grădinii Zoologice Braşov sărbătoresc Ziua Mondială a Suricatelor.

Ziua Mondială a Suricatelor, la Zoo Braşov
Natura 01 Iulie 2025, 09:53

Cercetători polonezi trag un semnal de alarmă cu privire la lup

Biologi polonezi trag un semnal de alarmă cu privire la lupi, animale 'diabolizate' dar care nu prezintă niciun pericol...

Cercetători polonezi trag un semnal de alarmă cu privire la lup
Natura 23 Iunie 2025, 09:47

Boli specifice verii, la animalele de companie

Vara vine cu un set de riscuri specifice pentru animalele de companie, în special din cauza căldurii, paraziților și a...

Boli specifice verii, la animalele de companie
Natura 19 Iunie 2025, 12:29

Reducerea stratului de nori determină o încălzire mai rapidă a planetei

Climatologii atrag atenția asupra unui nou factor care contribuie la creșterea alarmantă a temperaturilor la nivel mondial,...

Reducerea stratului de nori determină o încălzire mai rapidă a planetei
Natura 03 Iunie 2025, 11:13

A doua cea mai lungă peșteră de sare din lume este în România, dar nu poate fi vizitată

Ascunsă în "subsolul" județului Buzău, în apropierea comunei Mânzălești, se află a doua cea mai lungă peșteră de sare din...

A doua cea mai lungă peșteră de sare din lume este în România, dar nu poate fi vizitată