-

Tehnologia Li-Fi sau lumina care aprinde Internetul

Cu greu şi-ar fi putut imagina inventatorul becului electric că, într-o bună zi, acesta va fi folosit nu doar pentru iluminatul locuinţelor din întreaga lume, ci şi pentru transmiterea de date care le va permite oamenilor să descarce informaţii din sateliţii spaţiali direct în aparatele lor portabile.

Becurile din casă ar putea avea dublu rol odată cu introducerea tehnologiei Li-Fi, o formă de transmitere a datelor la viteze de 100 de ori mai mari faţă de Wi-Fi.

Tehnologia Li-Fi a fost inventată în 2011 de Harold Haas, cercetător al Universităţii din Edinburgh, în cadrul unor experimente de laborator. Aceasta foloseşte comunicarea prin lumina vizibilă (VLC) pentru a transmite date la viteze foarte mari. Mai simplu, sistemul seamănă cu o lampă care emite semnale luminoase intermitente în aşa fel încât mesajul lor să fie transpus în cod binar (1 şi 0).

Experimentele din laborator au reuşit să obţină viteze de transmitere a datelor de 224 GB pe secundă. Aceasta ar echivala cu descărcarea a 18 filme pe secundă de pe Internet. Ca termen de comparaţie, tehnologia Wi-Fi este capabilă de viteze maxime (teoretice) de 600 MB pe secundă (1.000 MB=1 GB).

Tehnologia a fost testată zilele trecute în mediul real cu ajutorul unei companii din Estonia numită Velmenni, care a implementat sistemul în birourile sale şi în alte locaţii din capitala Tallin. În aceste medii, s-a reuşit deocamdată obţinerea unei viteze de conectare la Internet de 1 GB pe secundă.

Dincolo de viteza superioară, tehnologia Li-Fi are şi o serie de beneficii care ţin de securitatea reţelelor – semnalul este transmis prin unde luminoase care nu pot penetra pereţii unei încăperi, dar are şi inconveniente, deoarece utilizatorul este astfel cantonat în acea încăpere. Se lucrează în prezent la găsirea unor soluţii are să permită transmiterea semnalului Li-Fi pe o gamă mai largă de frecvenţe.

Se apreciază deja că becurile LED folosite în locuinţe vor putea fi uşor transformate în trasmiţătoare Li-Fi prin ataşarea unui microchip, lucru ce le-ar conferi o dublă funcţionalitate: emiterea de lumină şi transmiterea de date. Viteza cu care pulsează aceste LED-uri este mult prea mare pentru a fi percepută de ochiul uman, aşadar nu constituie o problemă. Rămâne de văzut cât va mai dura implementarea cu succes a tehnologiei la scară largă.

Comunicarea prin lumina vizibilă (VLC) este folosită deja şi în alte scopuri, cum ar fi crearea de jucării high-tech. De exemplu, compania Disney a construit pe baza ei o „baghetă magică” ce poate aprinde beculeţele de pe o rochie de prinţesă, scrie Rador.

Foto: commons.wikimedia.org