Ascultă Radio Antena Satelor Live

Calea Lactee cântăreşte mai puţin decât se estimase iniţial

Un grup de cercetători alcătuit din oameni de ştiinţă chinezi şi străini a măsurat cu precizie masa Căii Lactee, dezvăluind că aceasta cântăreşte de aproximativ 550 de miliarde de ori masa Soarelui, informează miercuri agenţia Xinhua.

Calea Lactee cântăreşte mai puţin decât se estimase iniţial

05 Octombrie 2022, 10:18

Rezultatele au fost publicate recent în jurnalul Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Masa recent măsurată a Căii Lactee este aproape jumătate din valoarea medie măsurată de alte echipe de cercetători, adică aproximativ 1 trilion de ori masa Soarelui.

'Potrivit celor mai recente rezultate ale noastre, Calea Lactee ar putea fi 'mai subţire' decât credeam anterior', a declarat Xue Xiangxiang de la Observatorul Naţional Astronomic al Academiei Chineze de Ştiinţe (NAOC), care a colaborat la acest studiu.

'Aceasta înseamnă că există mult mai puţină materie întunecată neluminoasă, dar gravitaţională în galaxie decât se estimase iniţial', a precizat cercetătoarea.

Potrivit lui Xue, masa este crucială pentru înţelegerea dinamicii galaxiei. Cu toate acestea, a existat o mare incertitudine în estimarea acesteia din cauza limitărilor observaţionale.

În cadrul acestei cercetări, oamenii de ştiinţă au obţinut rezultatele pe baza datelor obţinute de la LAMOST, un telescop optic de referinţă din China şi de la satelitul Gaia al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Eşantionul mare de date spectroscopice furnizat de LAMOST reprezintă unul dintre principalele avantaje ale acestui studiu comparativ cu cercetările întreprinse de alte echipe de oameni de ştiinţă, a spus Xue.

'Eşantionul, mare nu doar ca număr şi acoperire, înregistrează şi poziţia tridimensională (3D), viteza 3D şi abundenţa metalelor fiecărei stele', a adăugat ea.

Echipa care a efectuat studiul a fost alcătuită, printre alţii, din oameni de ştiinţă de la China Three Gorges University (CTGU), NAOC, Universitatea Tehnologică Swinburne din Australia şi Universitatea Jiao Tong din Shanghai.

Foto: pixabay

Etichete : calea lactee
Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam
Stiinta 21 Martie 2025, 13:09

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam

Un nou studiu schimbă complet felul în care privim memoria celor mici. Se pare că bebelușii pot reține informații și...

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam
110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto
Stiinta 19 Martie 2025, 11:39

110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto

Sunt marcați 110 ani (1915) de când a fost fotografiată pentru prima dată planeta Pluto, însă abia în 1930 a fost recunoscută...

110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto
Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă
Stiinta 06 Martie 2025, 10:20

Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă

Programul RO-SCUD, care abordează Ştiinţa, Cultura şi Diplomaţia ca factori ai dezvoltării durabile a României, cu suportul...

Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă
O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători
Stiinta 24 Februarie 2025, 11:30

O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători

O echipă de astronomi a identificat o galaxie aflată la 88 de milioane de ani lumină de Soare, care își devorează galaxiile...

O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători
Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri
Stiinta 24 Februarie 2025, 10:52

Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri

Două noi specii de dinozauri au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, confirmând...

Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri
Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride
Stiinta 21 Februarie 2025, 16:03

Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride

În regiunile aride ale lumii, unde accesul la apă este limitat, recoltarea ceții devine o soluție inovatoare și eficientă....

Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride
Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%
Stiinta 19 Februarie 2025, 13:32

Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%

Oamenii de știință au identificat asteroidul YR4 ca având un risc de impact cu Pământul de 3,1%, cea mai ridicată...

Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%
Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri
Stiinta 31 Ianuarie 2025, 15:16

Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri

Un studiu recent a descoperit concentrații ridicate de microplastice și nanoplastice în placenta bebelușilor născuți...

Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri