Ascultă Radio Antena Satelor Live

Dumnezeu, forța care guvernează. Dovezi ale existenței dumnezeirii

Deși existenţa lui Dumnezeu nu poate fi demonstrată sau negată, credința este cea care ne determină să acceptăm acest adevăr care ne guvernează viețile, de când ne naștem și până când plecăm din această lume. Dacă ar dori, Dumnezeu ar putea pur şi simplu să apară în faţa întregii lumi pentru a demonstra că El există. Însă dacă ar face acest lucru, nu am mai avea nevoie de credinţă. „Tomo i-a zis Iisus: pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20:29).

12 Iunie 2016, 08:34

Credința este cea care ne călăuzește pașii către divinitate, ne menține vie speranța și ne face responsabili pentru faptele noastre înaintea lui Dumnezeu.

Romanii cred în Dumnezeu într-un procent de 95 % , iar 85 % dintre ei cred în puterea rugăciunii. Felul în care ne manifestăm însa credința diferă de la persoană la persoană. Diferit este și modul în care ne argumentăm existența Lui, modul în care îi simțim prezența, puterea călăuzitoare și harul.

Dincolo de dovezile existenței lui Dumnezeu din propriile noastre inimi, care ne fac să simțim ceva în adâncul fiinţei noastre care se agață de speranța că viaţa nu se sfârşeşte aici pe pământ şi că nu aparţinem acestei lumi pentru totdeauna, există și dovezi științifice, menite să ne întărească acest adevăr.

Fizicianul Michio Kaku pretinde și susține prin argumente că a dezvoltat o teorie care dovedește existența lui Dumnezeu.
Informația a creat o mare agitație în comunitatea științifică, deoarece Kaku este considerat unul dintre cei mai importanți oameni de știință din timpurile noastre, unul dintre creatorii și dezvoltatorii teoriei revoluționare String, extrem de respectat și apreciat în întreaga lume.

În pledoaria sa științifică, fizicianul a făcut uz de ceea ce el numește "semi primitiv - tahioni rază". Tahionii sunt particule teoretice capabile de a "dezlipi" materia Universului sau spațiul vid dintre particulele de materie, lăsând totul liber de influențele universului înconjurător.

În urma cercetărilor, Kaku a ajuns la concluzia că trăim într-o "matrice", fiind călăuziți de o forță care guvernează totul. "Am ajuns la concluzia că trăim într-o lume bazate pe reguli create de o inteligență. Pentru mine este clar că existăm într-un plan care este guvernat de reguli care au fost create, modelate de o inteligență universală, și nu întâmplător", afirmă Kaku.

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam
Stiinta 21 Martie 2025, 13:09

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam

Un nou studiu schimbă complet felul în care privim memoria celor mici. Se pare că bebelușii pot reține informații și...

Bebelușii încep să-și formeze amintiri mai devreme decât credeam
110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto
Stiinta 19 Martie 2025, 11:39

110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto

Sunt marcați 110 ani (1915) de când a fost fotografiată pentru prima dată planeta Pluto, însă abia în 1930 a fost recunoscută...

110 ani de la prima fotografie a planetei Pluto
Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă
Stiinta 06 Martie 2025, 10:20

Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă

Programul RO-SCUD, care abordează Ştiinţa, Cultura şi Diplomaţia ca factori ai dezvoltării durabile a României, cu suportul...

Programul RO-SCUD, pentru dezvoltare durabilă
O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători
Stiinta 24 Februarie 2025, 11:30

O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători

O echipă de astronomi a identificat o galaxie aflată la 88 de milioane de ani lumină de Soare, care își devorează galaxiile...

O galaxie care își devorează vecinii, descoperită de cercetători
Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri
Stiinta 24 Februarie 2025, 10:52

Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri

Două noi specii de dinozauri au fost descoperite pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, confirmând...

Geoparcul Ţara Haţegului surprinde din nou, prin descoperirea a noi specii de dinozauri
Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride
Stiinta 21 Februarie 2025, 16:03

Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride

În regiunile aride ale lumii, unde accesul la apă este limitat, recoltarea ceții devine o soluție inovatoare și eficientă....

Transformarea ceții în apă potabilă, o soluție pentru regiunile aride
Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%
Stiinta 19 Februarie 2025, 13:32

Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%

Oamenii de știință au identificat asteroidul YR4 ca având un risc de impact cu Pământul de 3,1%, cea mai ridicată...

Experți: Riscul de coliziune a asteroidului YR4 cu Pământul este de 3,1%
Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri
Stiinta 31 Ianuarie 2025, 15:16

Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri

Un studiu recent a descoperit concentrații ridicate de microplastice și nanoplastice în placenta bebelușilor născuți...

Concentrații mari de nanoplastice, detectate în placenta nou-născuților prematuri