Uimitor! Un nou organ al corpului uman a fost identificat
Ştiinţa nu ia niciodată pauză, iar studiile şi descoperirile din fiecare zi ne confirmă acest lucru.O descoperire de importanţă majoră din domeniul medicinei demontează mitul conform căruia tratatele de medicină conţin tot ceea ce trebuie să ştim despre corpul uman
03 Ianuarie 2017, 20:14
Descoperirea a fost publicată de curând în revista "The Lancet Gastroenterology & Hepatology" şi aduce în discuţie realitatea conform căruia "indiferent de nivelul tehnologiei la care reuşim să ajungem, cunoştintele noastre despre anatomia umană de bază nu au ajuns încă la apogeu."
Organul corpului uman descoperit de cercetători se numeşte mezenter. Mezenterul nu era până acum o noţiune străina medicinei, însă acesta era greşit interpretat. Până de curând, medicii credeau că mezenterul nu este un organ separat, ci o serie de structuri fragmentate din sistemul digestiv.
Studiul care a demonstrat că mezenterul este de fapt un organ distinct a fost coordonat de Calvin Coffey, cercetător la Spitalul Universitar Limerick din Irlanda. Reinterpretarea acestui organ poate ajuta la o mai bună înţelegere a bolilor care afectează sistemul digestiv.
Funcţia mezenterului nu este deocamdată foarte bine cunoscută. Acest organ este de fapt repliul peritoneal care leagă intestinul subţire de peretele abdominal.