-

Turism

Chiar dacă uneori pare marketing, reclama pe care prințul Charles o face Transilvaniei e bazată pe cruda, dar frumoasa realitate. Prințul Charles a venit, a văzut locurile și nu s-a mai putut despărți de ele. A cumpărat o căsuță, apoi un teren și încă unul, a deschis o pensiune și tot așa, de-acum e unul dintre cei mai mari admiratori și susținători ai Transilvaniei, României, dar mai ales ai acelei zone atât de frumoase, zona cetăților săsești țărănești.

În vremea lui Brâncoveanu, Palatul de la Mogoșoaia - emblematic pentru stilul care a încrustat numele domnitului în istoria mondială a arhitecturii - nu avea ziduri de cărămidă roșie. Era tencuit, văruit alb, iar încăperile - înfrumusețate cu picturi murale. Palatul Mogoşoaia a fost şi rămâne un complex architectonic emblematic pentru aristocraţia românească. Evadarea dintr-un oraş aglomerat şi petrecerea câtorva ore la Palatul Mogoşoaia reprezintă pentru orice turist o întoarcere în timp cu 300 de ani, retrăind momente ale acelor vremuri.

În sistemul carstic al Văii Minişului, în apropiere de oraşul Anina, din Caraş Severin, se află o peşteră al cărei nume a făcut înconjurul lumii. Peştera cu Oase este locul unde au fost găsite cele mai vechi rămăşiţe din Europa ale omului modern. Ion a stat în Peştera cu Oase de aproape 40.000 de ani. Imun la bruştele schimbări climatice, devastatoarele confruntări militare şi ameţitoarea evoluţie a societăţii, Ion a cunoscut totuşi celebritatea după 40 de milenii, când a fost găsit în această peşteră din Munţii Aninei. Ion este de fapt o mandibulă, cea mai veche rămăşiţă de homo sapiens din Europa, descoperită până în prezent.