-

Stavros, pescarul din Golful Athosului - povești și rețete dintr-un sat grecesc

”M-am născut în satul acesta. Am început să pescuiesc după ce am terminat armata. Am pescuit cu tot felul de bărci, în toată Marea Egee. Cel mai mult în zona Sarti și a Muntelui Athos”.

Bătrânul Stavros, pescarul neobișnuit de timid, vorbește grecește, cu voce joasă, aproape cântată. Mike/Michailis, vecinul, grecul plecat să-și construiască alt destin la Toronto, în Canada (și reîntors în postură de investitor în turism) ne traduce-n engleză, cu cadența unui realizator de documentare științifice. Între ei, Dimitris, fiul lui Stavros, potențează povestea, cu vorbe scurte, când într-o limbă, când în cealaltă.

Sarti e satul acela mărișor, de dincolo de apa Golfului, față-n față cu Muntele Sfânt. Vara e plin de turiști. În afara sezonului, când vilele și hotelurile se-nchid, puține familii mai rămân să locuiască aici. Printre cei puțini, și ei: Stavros, soția lui – Sofia, fiul – Dimitris. Sithonia, ca multe alte locuri din Grecia, acum trei sferturi de veac, i-a primit cu brațele deschise (la pieptul ei sărac, dar iubitor) pe grecii din vechile colonii din Asia Mică. ”Părinții mei au venit aici din insula Afisia, acum 75 de ani. Întreaga insulă s-a mutat atunci în Grecia...”, povestește Stavros, privind în largul mării, ca și cum caii înspumați ai lui Poseidon i-ar aduce vești de acolo. ”În Afisia, unii erau pescari, alții aveau alte meserii... aici însă nu au mai putut pescui: au venit săraci, fără bărcile lor, și n-au avut cu ce să-și cumpere altele. Sarti era și el un sat sărac. Ținea de Mănăstirea Xiropotamos, din Muntele Athos. Când au venit aici, cei de pe Insula Afisia au primit loturi mici de pământ, dar nu se ajungeau și munceau și pentru călugării de pe Munte. Și-au reconstruit viața. Și-au dezvoltat mici afaceri, și-au construit case, iar în anii 70, după ce s-a dezvoltat turismul aici, au investit și ei în turism”. Unii și-au făcut pensiuni. Alții taverne. El și nevasta lui – care e o bucătăreasă cum alta nu-i în Sarti - și-au deschis o tavernă. O ”psarotavernă”, adică una unde, întâi de toate, se mănâncă pește. I-au zis ”O Stavros”, cum ar veni... ”La Stavros”.

Îl întrebăm cum e să pescuiești în același golf cu călugării Athosului? ”Relațiile noastre, ale pescarilor, cu călugării, au fost în general bune. Uneori apăreau și contradicții. Spațiul în jurul Muntelui e protejat, de aceea sunt mai mulți pești acolo, uneori se întâmpla să intrăm pe locurile lor... Dar nu, nu am avut probleme cu ei. Nici ei cu noi...”

În mijlocul furtunii

O zi din viața lui de pescar? ”Ziua pescarilor începe... la miezul nopții, în funcție de felul peștelui pe care vor să-l pescuiască, de distanța pe care o au de parcurs. Stau în barcă între 24 de ore - minim! - și până la 2-3 zile. Pescuiesc continuu, cu foarte scurte pauze, după ce au ridicat navoadele. Un pescar nu iese niciodată singur în larg. Se iese în grupuri de la doi până la zece pescari. Aici, în Golful Athosului, sunt pești de toate felurile, de la cei mici - «gavros» și sardele – până la ton și pește-sabie... Sunt foarte gustoși, toți, deoarece în jurul Muntelui Athos apele sunt foarte adânci și reci. În apele reci cresc pești mari și gustoși. Când ieși în larg, poți pescui, pe zi, circa 200 kg, din care 10-15 kg barbun. Cel mai mare pește prins de mine a avut de 200 kg. Era un ton. Am prins și «ohtapodi» (caracatiță) de 7, chiar 8 kg. Calamari de 12 kg. Astfel de monștri trăiesc în apele foarte adânci”.

Îl rugăm să ne spună o... ”poveste de pescar”. Cu aceeași voce scăzută, istorisește: ”Adesea, în timpul pescuitului, vine furtuna. Ești la distanță de țărm și nu știi ce să faci: să te întorci sau să aștepți ca să continui pescuitul De cele mai multe ori, alegi varianta a doua. Eram pe lângă insula Evia, mai la sud de aici, și încercam să adunăm plasele. A venit furtuna. N-am reușit. A trebuit să ne întoarcem acasă. Am făcut 18 ore până la Porto Koufo, în loc de 8 ore. Altă dată eram lângă Muntele Athos. A izbucnit furtuna și ne aflam lângă un perete de piatră și nu puteam să tragem la mal. Ca în legenda cu Fecioara Maria... Ne-am rugat și am continuat să plutim în derivă, până când furtuna s-a oprit”.

”Cea mai frumoasă zi? Când s-a născut fiul meu!...”

Acestea au fost zilele grele. Dar... cea mai frumoasa zi de pescar? ”Pentru un pescar, cel mai frumos e când are o zi bună la pescuit, când se întoarce cu plasa plină, când pescuiește mult barbun...”

Cea mai frumoasă zi din vață? ”Când s-a născut fiul meu!” În ziua aceea era la pescuit și a avut năvoadele pline. Când s-a întors la țărm, i-au spus că i s-a născut fiul. ”Nimic nu se poate compara cu ce am trăit atunci!”. L-a botezat Dimitris.
Comandamente în viață? Să fie armonie, dragoste. Educația fiilor. ”Cel mai important pentru un fiu este să dovedească părinților că pot fi mândri de el, pentru că e cel mai bun, pentru că face lucrurile bine. Nu să facă școli înalte e obligatoriu, ci să aibă onoare, respect, caracter. Asta e mulțumirea adusă părinților”.

Vorbim puțin și despre mâncare. Ce gătesc pescarii pe mare? ”Pe barcă, își fac singuri de mâncare. Prăjesc sau fierb peștele și beau tsipouro cu anis.” Rețete de gătit în mijlocul mării? ”Kakavia!” Supa de pește, cu pește proaspăt prins. Se face cu diferite specii, iar la fiert se adaugă legume: cartofi, țelină, pătrunjel, ceapă, sare, piper negru. Se pune lămâie. ”Când e furtună și vreme rea, nu mai apucă pescarii să facă de mâncare. Stau zile întregi uzi și nu se mai gândesc la ce pot să mănânce”.

Ce îi făcea de mâncare dna Sofia, ce-și dorea el să găsească pe masă, când se întorcea de la pescuit? ”Paputzaki!” – vinete tăiate pe lung și umplute cu carne și legume.

Tace. Ne-a spus destul. (Poate) prea mult. ”E o persoană tăcută, așa e caracterul lui. Dar când e pe mare, cântă. Pescarii cântă împreună. Mai ales când au noroc... Cântă la un pahar de tsipuro și se bucură de peștele prins..” Apropo de cântec... a văzut vreodată sirene? ”Nu, n-am văzut. Nici sirene, nici gorgone. Nu pe mare. Am văzut aici, pe plajă, la Sarti...” Râde, tot atât de încet. Apoi intră din nou în muțenie.

”Plaki”. Adică... ”plachia mamei Sofia”!

Spre deosebire de Stavros, Sofia e guralivă, veselă. Acceptă imediat să ne gătească una dintre rețetele ei gustoase. Nu, nu paputzakis! E nevastă de pescar, deci o rețetă cu pește se cuvine...

”O să folosim doi pești: un lavrak și o doradă. Punem, să avem lângă noi: roșii proaspete, pastă de tomate, oregano, ardei roșu și verde, boia dulce, cartodi, lămâie, suc de lămâie, ceapă uscată, ceapă verde, mentă, ulei de măsline, vin alb, pătrunjel verde, dafin, sare, piper boabe și măcinat... Dacă am uitat ceva, repetăm.” Rețeta, ne spune, o știe de la o femeie bătrână, venită din Asia Mică.

Taie ceapa uscată. Multă, cât să umple o tigaie generoasă. O pune pe toate în uleiul de măsline, încins și amestecă întruna. Adaugă usturoiul, tăiat felii subțiri. Pune ardeii, tăiați rondele subțiri. Toarnă vinul. ”Așteptăm să se evapore alcoolul. Adaugă boiaua dulce, apoi pasta de tomate, frunze de dafin, piper negru. Ceapa verde se pune la urmă, ”că e mai fragedă”. Toarnă un pahar de apă. Pregătește tava mare, pentru cuptor. Peștii (curățați, sărați) sunt așezați în mijlocul ei. Toarnă deasupra legumele din tigaia uriașă, plină acum până la refuz. Cartofii, tăiați în cuburi, sunt ”ascunși” între legume. Pune deasupra pătrunjel verde, oregano (din cel de pe dealurile de lângă Sarti, se zice că e cel mai aromat), sare, piper măcinat. Mai toarnă puțină apă, ulei de măsline. Acoperă totul și dă tava la cuptor, pentru o oră. Secretul? Cu zece minute înainte de a fi gata, se scoate staniolul, ca să prinde plachia o rumeneală uşoară.

Articole înrudite