-

Cetatea lui Vlad Țepeș a fost redeschisă

Cetatea Poenari, cunoscută drept Cetatea lui Vlad Țepeș, a fost redeschisă vizitatorilor.

Cetatea se află în comuna argeșeană Arefu, situată la poalele Munților Făgăraș, înainte de intrarea pe Transfăgărășean, 

Pentru a putea redeschide Cetatea Poenari, Consiliul Județean Argeș a luat măsuri pentru protejarea turiștilor de eventualele incidente produse de urșii care apar în zonă.

Astfel, pe 4 decembrie, a avut loc recepția lucrării privind instalarea unui gard electric de-a lungul căii de acces. Gardul electric, de aproximativ 700 de metri, a fost montat de o parte și de alta a scărilor care duc spre intrarea în cetate.

Costurile investiției se ridică la 21.000 lei și au fost finanțate integral din bugetul Consiliului Județean Argeș.

Acum accesul vizitatorilor la Cetatea Poenari se face după următorul program:

- în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9.00 - 15.00 (cu mențiunea că ultimul grup urcă la ora 14.00).

Vă reaminitim că Cetatea Poenari a fost închisă după ce angajaţii au sesizat apariția urşilor la baza scărilor.

La momentul respectiv, Muzeul Județean Argeș, în calitate de administrator, constatând pericolul din zonă, a decis restricţionarea accesului la Cetate, pentru a preveni posibilele incidente cauzate de apariția urșilor.

Sursa: Constantin Pasol

Foto: commons.wikimedia.org

Articole înrudite

Save
Cookies - preferințele utilizatorului
Folosim cookie-uri pentru a vă asigura că veți obține cea mai bună experiență pe site-ul nostru. Dacă refuzați utilizarea cookie-urilor, este posibil ca acest site să nu funcționeze conform așteptărilor.
Accept
Nu accept
Află mai multe
Functional
Instrumente utilizate pentru a vă oferi mai multe funcții atunci când navigați pe site, acestea pot include partajarea socială.
PHP.net
Accept
Nu accept
Marketing
Set de tehnici care au ca obiect strategia comercială și în special studiul pieței.
Facebook
Accept
Nu accept
Vot
Vot
Accept
Nu accept