-

Cetățenii UE care ajung în Grecia, nu vor mai sta în carantină

Grecia a anunțat ridicarea carantinei pentru cetățenii Uniunii Europene și din alte cinci țări, în perspectiva deschiderii sezonului turistic, luna viitoare.

Turiștii din aceste țări vor trebui totuși să facă dovada că s-au vaccinat sau să aibă un test negativ la coronavirus, realizat cu trei zile înainte.

Aviația civilă din Grecia a anunțat că de astăzi se renunță la carantina obligatorie de șapte zile pentru turiștii care sunt rezidenți permanenți în statele membre ale Uniunii Europene, în spațiul Schengen și în Marea Britanie, Statele Unite, Israel, Serbia și în Emiratele Arabe Unite. Pasageri zborurilor care vin din aceste țări trebuie să aibă dovada că au primit cele două doze de vaccin sau că sunt negativi la virus printr-un test PCR realizat în ultimele 72 de ore.

Grecia se pregătește să își deschide sezonul turistic la mijlocul lunii mai, însă guvernul și-a anunțat intenția de a deschide frontierele încă din această săptămână pentru turiștii care provin din Uniunea Europeană sau din alte țări și care dispun fie de un certificat de vaccinare, fie de teste PCR.

Anunțul survine în contextul în care Grecia se confruntă cu un vârf al pandemiei, cu zeci de morți și peste 1.500 de cazuri de infectare pe zi. Locuitorii din Grecia sunt în continuare supuși unei izolări stricte, deplasările între departamente nefiind autorizate decât din motive esențiale, familiale sau profesionale, informeaza Radio Romania Actualitati.

Foto: pixabay

Articole înrudite