Ascultă Radio Antena Satelor Live

Viena conduce topul celor mai agreabile oraşe din lume

Viena urcă din nou pe prima poziţie în topul celor mai agreabile oraşe din lume, la fel ca în 2018 şi 2019, conform unui clasament publicat joi în care Kievul, confruntat cu asaltul rusesc, nu figurează, iar Moscova se prăbuşeşte, informează AFP.

Viena conduce topul celor mai agreabile oraşe din lume

23 Iunie 2022, 14:47

Capitala austriacă ajunge pentru a treia oară în fruntea acestui indice realizat de Economist Intelligence Unit, unitatea de cercetare şi analiză afiliată săptămânalului englez The Economist. Reuşita vine după ce oraşul Auckland din Noua Zeelandă a pierdut 33 de locuri din cauza extinderii măsurilor de carantină.

Experţii au răsplătit stabilitatea Vienei, oferta sa educaţională şi medicală, precum şi calitatea infrastructurii cu punctajul maxim, de 100 din 100. Factorii culturali şi de mediu din acest oraş sunt aproape ideali.

Europa domină în mare măsură primele zece poziţii ale clasamentului, cu şase oraşe, printre care se numără Copenhaga şi Zurich, ce completează în ordine podiumul în urma Vienei, dar şi cu Geneva, pe poziţia a şasea. Canada este bine reprezentată, cu trei oraşe: Calgary (al patrulea loc), Vancouver (al cincilea loc) şi Toronto (locul opt). Poziţia a şaptea este ocupată de Frankfurt, pe a noua se află Amsterdam, iar Osaka şi Melbourne încheie top 10.

Parisul figurează pe locul 19, cu 23 de locuri mai sus comparativ cu anul 2021. Capitala Belgiei, Bruxelles, este pe locul 24, imediat după Montreal (23). Londra se află pe locul 33, în timp ce Barcelona, reputată pentru atmosfera foarte animată, ocupă a 35-a poziţie, cu opt locuri în faţa capitalei Spaniei, Madrid (locul 43).

Milano ocupă locul 49 în acest clasament, New York locul 51, iar Beijing se află pe locul 71.

Damascul rămâne cel mai puţin primitor oraş din lume.

Pentru ca un oraş să fie inclus în acest clasament, acesta trebuie să fie considerat o 'destinaţie de afaceri', adică să fie un centru economic şi financiar sau ca acest aspect să fie solicitat de clienţi. Beirutul, grav afectat de explozia din port din 2020 şi capitală a unei ţări afectate de o puternică instabilitate politică, nu figurează.

Potrivit autorilor, Kievul a trebuit să fie exclus din raport în contextul invaziei ruse în Ucraina. În paralel, Moscova (locul 80) a scăzut cincisprezece locuri.

'Oraşele din Europa de Est au scăzut în clasament din cauza creşterii riscurilor geopolitice' şi a 'crizei costului vieţii, incluzând creşterea preţurilor la energie şi la alimente', a explicat conducătoarea raportului de la EIU, Upasana Dutt.

Noi indicatori, cum ar fi restricţiile sanitare, au fost introduşi în 2021, pentru evaluarea efectelor pandemiei. Calitatea medie a vieţii a revenit astfel în 2022, dar se menţine sub nivelul pre-COVID-19.

Foto: pixabay

Etichete : viena
Hotelierii de pe litoral reduc tarifele cu până la 20% și oferă pachete speciale pentru a prelungi sezonul estival
Turism 30 August 2025, 12:01

Hotelierii de pe litoral reduc tarifele cu până la 20% și oferă pachete speciale pentru a prelungi sezonul estival

Turiștii care își planifică o vacanță pe litoralul românesc la finalul lunii august pot beneficia de tarife mai mici și...

Hotelierii de pe litoral reduc tarifele cu până la 20% și oferă pachete speciale pentru a prelungi sezonul estival
Programul „Litoralul pentru toți” revine în septembrie cu tarife reduse până la 60%
Turism 24 August 2025, 12:40

Programul „Litoralul pentru toți” revine în septembrie cu tarife reduse până la 60%

Cea de-a 47-a ediție a programului „Litoralul pentru toți” are loc pe parcursul lunii septembrie, oferind turiștilor...

Programul „Litoralul pentru toți” revine în septembrie cu tarife reduse până la 60%
Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri de avertizare
Turism 21 Iulie 2025, 13:09

Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri de avertizare

Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri. În Grecia,...

Două dintre destinaţiile turistice preferate de români au parte de o săptămână cu temperaturi ridicate şi coduri de avertizare
Vaslui: Tur eco-cultural gastronomic al judeţului, în perioada 26-27 iulie
Turism 17 Iulie 2025, 16:35

Vaslui: Tur eco-cultural gastronomic al judeţului, în perioada 26-27 iulie

Centrul Europe Direct Vaslui, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean Vaslui şi Open Camp Vaslui, organizează în perioada...

Vaslui: Tur eco-cultural gastronomic al judeţului, în perioada 26-27 iulie
România turistică: Intre potențial uriaș și pași mici
Turism 17 Iulie 2025, 14:39

România turistică: Intre potențial uriaș și pași mici

Natura este mai mult decât generoasă cu țara noastră, care beneficiază de resurse uriașe pentru a-și dezvolta un turism...

România turistică: Intre potențial uriaș și pași mici
Sărbătoare mare la poalele Cetății Neamțului
Turism 10 Iulie 2025, 22:30

Sărbătoare mare la poalele Cetății Neamțului

La Târgu Neamț, între 11 și 13 iulie, istoria coboară printre oameni. Se aud pași de domnițe și cavaleri, tropote de cai,...

Sărbătoare mare la poalele Cetății Neamțului
7 destinații balneare ale României și afecțiunile care pot fi tratate în aceste stațiuni
Turism 10 Iulie 2025, 22:14

7 destinații balneare ale României și afecțiunile care pot fi tratate în aceste stațiuni

România are o tradiție balneară de peste un secol, cu stațiuni renumite pentru apele minerale, nămolurile terapeutice și...

7 destinații balneare ale României și afecțiunile care pot fi tratate în aceste stațiuni
Redescoperirea naturii, invitație în inima munților Rodnei
Turism 10 Iulie 2025, 17:45

Redescoperirea naturii, invitație în inima munților Rodnei

Într-o lume din ce în ce mai grăbită, Parcul Național Munții Rodnei rămâne un colț de liniște și frumusețe autentic...

Redescoperirea naturii, invitație în inima munților Rodnei