Ascultă Radio Antena Satelor Live

Mediul asociativ din turism este invitat să facă parte din Consiliul Consultativ al Turismului

Asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile din domeniul turismului interesate să obţină calitatea de membru în cadrul Consiliului Consultativ al Turismului (CCT) şi care, cumulativ, îndeplinesc criteriile stabilite prin Ordinul 370/2023, trebuie să transmită către Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului (MAT) cererea şi documentaţia, precum şi nominalizarea reprezentantului titular şi a celui supleant.

Mediul asociativ din turism este invitat să facă parte din Consiliul Consultativ al Turismului
Foto: PIXABAY

12 Mai 2023, 19:58

Potrivit unui comunicat al MAT, din CCT pot face parte şi operatorii economici care generează peste 500 de locuri de muncă sau cei care deţin un portofoliu de peste 1.000 de locuri de cazare clasificate. Totodată, pot obţine calitatea de membru şi agenţiile de turism care au comercializat un număr de peste 5.000 de pachete turistice în decursul unui an pentru activitatea pe incoming. Cele trei excepţii menţionate se aplică acelor companii care nu sunt afiliate unor asociaţii, fundaţii sau federaţii din domeniul turismului.

'Rolul Consiliului Consultativ al Turismului este de a propune programe, strategii, proiecte şi acţiuni care să asigure creşterea competitivităţii ofertei de turism din România. Membrii organismului de consultanţă vor formula, totodată, recomandări de modificări ale cadrului legislativ specific, cu scopul de a îmbunătăţi activităţile şi de a atrage tot mai mulţi vizitatori în ţara noastră. Inclusiv lista târgurilor internaţionale de turism la care România participă este hotărâtă împreună cu cei din Consiliul Consultativ al Turismului', a explicat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu.

Conducerea CCT va fi asigurată de un preşedinte şi un vicepreşedinte, aleşi prin vot din rândul membrilor. Totodată, va exista şi un Consiliu Director, ai cărui reprezentanţi vor fi împărţiţi pe sectoare de activitate şi competenţe.

Ordinul nr. 370/2023 privind organizarea Consiliului Consultativ al Turismului a fost publicat pe data de 2 mai în Monitorul Oficial al României.

De la această dată, cererile şi documentaţia pentru obţinerea calităţii de membru pot fi transmise către MAT, la adresa de e-mail cct@mturism.ro, în termen de 30 de zile lucrătoare. În continuare, prima şedinţă a organismului de consultanţă, în cadrul căreia vor avea loc şi alegerile pentru Consiliul Director, dar şi pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, va fi convocată în termen de 45 de zile lucrătoare.

AGERPRES

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale
Turism 04 Aprilie 2025, 18:39

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale

Cetatea Poenari, unul dintre cele mai spectaculoase monumente medievale din România, se redeschide oficial publicului după o...

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale
Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară
Turism 04 Aprilie 2025, 12:36

Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară

Sectorul turistic din România a înregistrat o ușoară creștere în perioada ianuarie-februarie 2025, potrivit datelor publicate...

Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară
Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică
Turism 02 Aprilie 2025, 13:23

Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică

Triștii europeni care doresc să viziteze Marea Britanie vor trebui să obțină o autorizație electronică de călătorie (ETA)...

Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică
Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică
Turism 27 Martie 2025, 18:40

Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică

Sărbătorile Pascale din acest an aduc o ocazie unică pentru turismul intern: Paștele Ortodox și cel Catolic sunt sărbătorite...

Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică
Aproape 130 de unităţi de cazare vor fi deschise pe litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte
Turism 25 Martie 2025, 12:54

Aproape 130 de unităţi de cazare vor fi deschise pe litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte

Aproape 130 de unităţi de cazare, cele mai multe din staţiunile Mamaia, Mamaia Nord şi Eforie Nord, dar şi din Neptun-Olimp...

Aproape 130 de unităţi de cazare vor fi deschise pe litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte
Arcul de Triumf, monumentul emblematic al Capitalei, accesibil publicului din acest weekend
Turism 12 Martie 2025, 17:02

Arcul de Triumf, monumentul emblematic al Capitalei, accesibil publicului din acest weekend

Arcul de Triumf din București va fi deschis pentru vizitatori începând de sâmbătă, oferind o oportunitate unică de a explora...

Arcul de Triumf, monumentul emblematic al Capitalei, accesibil publicului din acest weekend
Stratul de zăpadă instabil crește riscul de avalanșe în Bucegi și Făgăraș
Turism 10 Martie 2025, 14:10

Stratul de zăpadă instabil crește riscul de avalanșe în Bucegi și Făgăraș

Salvamontiștii și meteorologii avertizează asupra unui risc ridicat de avalanșe în Munții Bucegi și Făgăraș, din cauza...

Stratul de zăpadă instabil crește riscul de avalanșe în Bucegi și Făgăraș
Brașovul, orașul cu cea mai mare creștere turistică în 2025
Turism 05 Martie 2025, 16:20

Brașovul, orașul cu cea mai mare creștere turistică în 2025

La începutul anului 2025, Brașovul continuă să fie cea mai căutată destinație turistică din România, atrăgând un număr...

Brașovul, orașul cu cea mai mare creștere turistică în 2025