Peste 760 de zboruri au avut întârzieri mai mari de 30 de minute pe Aeroportul Henri Coandă în ultima săptămână
Peste 760 de zboruri au fost afectate de întârzieri mai mari de 30 de minute pe Aeroportul Henri Coandă în săptămâna 21-27 iulie 2022, în timp ce 24 de zboruri au fost anulate, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
28 Iulie 2022, 13:57
'În intervalul 21-27 iulie 2022, pe Aeroportul Henri Coandă, un număr de 768 de zboruri (aterizări şi decolări) au înregistrat întârzieri mai mari de 30 minute, cu o creştere de 55 de zboruri afectate de întârzieri faţă de săptămâna anterioară. Numărul întârzierilor corespunde, în general, cotei de piaţă a companiilor aeriene pe AIHCB, astfel încât cele mai multe zboruri întârziate s-au înregistrat la Wizz Air (245 de zboruri), Tarom (136 de zboruri), Blue Air (138 de zboruri) şi Ryan Air (103)', precizează sursa citată.
În acelaşi interval de referinţă, un număr de 24 de zboruri au fost anulate de către companiile aeriene, 4 de la Wizz Air, unul de la Ryanair şi 19 anulări de la alte companii aeriene.
În intervalul 21-27 iulie, pe AIHCB au fost operate 2.380 de zboruri (2181 regulate şi 79 neregulate), astfel încât numărul zborurilor care au consemnat întârzieri este de peste 30%.
Foto: pixabay