Şcolile din România vor rămâne închise
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că şcolile rămân închise pe perioada stării de urgenţă.
Coronacriza demolează micile afaceri din România
Economia va avea de suferit de pe urma coronavirusului. Studiile de profil relevă că numărul salariaților care își vor pierde joburile va fi cu numai 20% mai mare decât cel al falimentelor.
Peste 150.000 de români au depus cerere la bănci pentru amânarea plății ratelor
Peste 150.000 de români au depus cerere la bănci pentru amânarea plății ratelor, potrivit unor informații din sistemul bancar.
Coronavirus: Protecţia facială va deveni obişnuinţă, iar oamenii vor trebui să accepte o 'nouă realitate'
Protecţia facială va deveni obişnuinţă în urma epidemiei de coronavirus, a declarat un înalt reprezentant al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat luni de Press Association.
Experți: De ce e important să ne ferim să ne infectăm cu coronavirus
Încă de luna trecută, mulți experți din întreaga lume au lansat un apel la nivel mondial de a se lua măsuri pentru limitarea transmiterii coronavirus, un apel care a devenit deja celebru sub sintagma “flatten de curve”, adică aplatizați curba, referindu-se desigur la aplatizarea curbei formate de numărul îmbolnăvirilor.
Cum ne putem înscrie online la ANAF
Persoanele fizice care nu dețin un certificat digital calificat pot solicita înregistrarea în Spațiul Virtual Privat (SPV) și pe bază de nume de utilizator și parolă, informează un comunicat transmis de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Universitatea din Pitești ar putea produce aparate de ventilat pentru spitale
Specialiștii în electronică și calculatoare de la Universitatea din Pitești, alături de cadre didactice, lucrează intens la prototipul unui aparat de ventilat mecanic.
Studiu: Doar 6% din contaminările cu coronavirus din întreaga lume sunt depistate
Un studiu al Universităţii din Gottingen sugerează că doar un procent mic din persoanele infectate cu coronavirus sunt depistate și fac parte din cifrele oficiale.
Balerinii ruși fac spectacole online din bucătării pentru fanii lor
Balerinii ruși aflați în carantină parțială au început să dea de acasă reprezentaţii online pentru a-şi păstra spectatorii, după ce teatrele din toată țara și-au închis ușile din cauza coronavirusului.
O olandeză în vârstă de 107 ani a supravieţuit coronavirusului
O cetăţeană olandeză de 107 ani s-a însănătoşit după infectarea cu noul coronavirus, devenind probabil cea mai bătrână supravieţuitoare a pandemiei din lume.