Ascultă Radio Antena Satelor Live

Târgul naţional de turism rural, în zona înaltă a Munţilor Apuseni, la Albac

Zonele cu potenţial turistic sunt promovate la acest sfârşit de săptămână, la Albac, în Munţii Apuseni, la Târgul de turism rural din România.

29 Septembrie 2018, 07:47

Evenimentul a ajuns la cea de-a XIV-a ediţie.
”Staţiunea turistică Albac, din Munţii Apuseni, până mâine, ”Târgul Naţional de Turism Rural”- cel mai important târg de turism rural din România. Evenimentul este cel mai longeviv şi cel mai mare târg de promovare a turismului rural din România, reunind reprezentanţii din turism la nivel regional şi naţional: agenţii de turism, unităţi de cazare, operatori de servicii turistice, dar şi reprezentanţi ai unor unităţi administrativ teritoriale cu potenţial în ceea ce priveşte turismul rural”, se arată într-un comunicat transmis de către Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba, organizator al manifestării.
Târgul reuneşte cererea şi oferta din turismul rural, încercând să promoveze, totodată, şi gastronomia, tradiţiile, meşteşugurile populare şi folclorul românesc autentic.
Pe lângă pensiuni şi administraţiile locale din zone turistice, participă şi centre de informare turistică din Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Suceava. De asemenea, sunt prezente agenţii de turism din judeţele Alba, Cluj, Bacău, Neamţ, Sibiu, Gorj, Mureş, Vâlcea şi din municipiul Bucureşti.
Vineri, în prima zi a târgului, organizatorii au pregătit pentru reprezentanţii agenţiilor de turism participante un info-trip, fiind vizitate obiective şi unităţi de cazare din zona Cheile Aiudului. În paralel, la Albac, participanţii din întreaga ţară au fost primiţi pentru a-şi amenaja standurile expoziţionale.
Deschiderea oficială a ”Târgului Naţional de Turism Rural” va avea loc azi, cu un ceremonial religios, urmat de arborarea Drapelului României, moment solemn la care vor lua parte Fanfara Judeţului Alba şi Tulnicăresele din Munţii Apuseni. Participanţii vor putea vizita apoi standurile expoziţionale, pentru a afla oferta zonelor turistice prezente la târg, şi vor putea participa la ateliere de meşteşuguri tradiţionale. În acest an, sunt prezenţi meşteri tradiţionali din Alba, Cluj, Mureş, Arad, Sibiu, Vâlcea, Suceava, Botoşani, Bucureşti şi Hunedoara.
La Centrul de Informare Turistică din Albac va avea loc vernisajul expoziţiei de artă fotografică ”Timp străvechi”, cu instantanee realizate de clasa de arte vizuale a Centrului de Cultură ”Augustin Bena”. Reprezentanţii agenţiilor de turism vor fi provocaţi şi azi la un nou info-trip, de această dată în zona Munţilor Apuseni.
Tot azi, la Primăria comunei Albac, va fi prezentat studiul ”Identificarea gospodăriilor tradiţionale în vederea conservării ”In Situ”- Zona Ţara Moţilor (Albac, Arieşeni, Avram Iancu, Ciuruleasa, Gârda de Sus, Horea, Poiana Vadului, Vadu Moţilor, Vidra, Scărişoara, Sohodol)”, după care este programată conferinţa ”Turismul rural românesc - tradiţie şi modernitate”, în care vor fi dezbătute strategii naţionale şi regionale de dezvoltarea turismului rural, rolul legislaţiei în promovarea şi dezvoltarea turismului rural şi vor fi prezentate exemple de bune practici.
Pe scena din centrul comunei Albac va avea loc, de la ora 18,00, Concursul de interpretare la tulnic ”In memoriam Elena Pogan” - ediţia a II-a, iar seara se va încheia cu recitaluri de muzică uşoară, muzică blues şi prelucrări folclorice şi o petrecere cu foc de tabără şi focuri de artificii.
Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac va continua duminică cu alte vizite de informare pentru agenţiile de turism, o paradă a portului popular şi un spectacol folcloric. Acesta va cuprinde momente artistice susţinute de ansambluri folclorice din judeţul Alba, rapsozi, instrumentişti şi poeţi populari, solişti vocali, Ansamblul Folcloric ”Augustin Bena” al Judeţului Alba şi dansuri populare româneşti.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură ”Augustin Bena” şi Primăria Comunei Albac, în parteneriat cu Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: juranlulnational.ro

Citește și Sfatul medicului, pentru boli grave

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale
Turism 04 Aprilie 2025, 18:39

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale

Cetatea Poenari, unul dintre cele mai spectaculoase monumente medievale din România, se redeschide oficial publicului după o...

Turiștii pot explora din nou Cetatea Poenari, simbol al istoriei medievale
Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară
Turism 04 Aprilie 2025, 12:36

Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară

Sectorul turistic din România a înregistrat o ușoară creștere în perioada ianuarie-februarie 2025, potrivit datelor publicate...

Turismul intern a avut un start bun în 2025, cu o creștere ușoară
Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică
Turism 02 Aprilie 2025, 13:23

Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică

Triștii europeni care doresc să viziteze Marea Britanie vor trebui să obțină o autorizație electronică de călătorie (ETA)...

Cetățenii UE nu mai pot intra liber în Marea Britanie, fiind necesară o autorizaţia electronică
Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică
Turism 27 Martie 2025, 18:40

Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică

Sărbătorile Pascale din acest an aduc o ocazie unică pentru turismul intern: Paștele Ortodox și cel Catolic sunt sărbătorite...

Vacanță de Paște în Vâlcea: Tradiții, mănăstiri, meșteșuguri și ospitalitate autentică
Aproape 130 de unităţi de cazare vor fi deschise pe litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte
Turism 25 Martie 2025, 12:54

Aproape 130 de unităţi de cazare vor fi deschise pe litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte

Aproape 130 de unităţi de cazare, cele mai multe din staţiunile Mamaia, Mamaia Nord şi Eforie Nord, dar şi din Neptun-Olimp...

Aproape 130 de unităţi de cazare vor fi deschise pe litoralul românesc pentru vacanţa de Paşte
Arcul de Triumf, monumentul emblematic al Capitalei, accesibil publicului din acest weekend
Turism 12 Martie 2025, 17:02

Arcul de Triumf, monumentul emblematic al Capitalei, accesibil publicului din acest weekend

Arcul de Triumf din București va fi deschis pentru vizitatori începând de sâmbătă, oferind o oportunitate unică de a explora...

Arcul de Triumf, monumentul emblematic al Capitalei, accesibil publicului din acest weekend
Stratul de zăpadă instabil crește riscul de avalanșe în Bucegi și Făgăraș
Turism 10 Martie 2025, 14:10

Stratul de zăpadă instabil crește riscul de avalanșe în Bucegi și Făgăraș

Salvamontiștii și meteorologii avertizează asupra unui risc ridicat de avalanșe în Munții Bucegi și Făgăraș, din cauza...

Stratul de zăpadă instabil crește riscul de avalanșe în Bucegi și Făgăraș
Brașovul, orașul cu cea mai mare creștere turistică în 2025
Turism 05 Martie 2025, 16:20

Brașovul, orașul cu cea mai mare creștere turistică în 2025

La începutul anului 2025, Brașovul continuă să fie cea mai căutată destinație turistică din România, atrăgând un număr...

Brașovul, orașul cu cea mai mare creștere turistică în 2025