Smochinii de pe Ada-Kaleh. Dulceața amintirii

Daca urcati scarile metroului din statia Titan si masurati la pas cateva strazi ce se pierd inspre plamanul verde al parcului de cartier e imposibil sa nu zariti acei smochini ca o oaza exotica intr-un peisaj cu blocuri din anii 70.

Smochinii de pe Ada-Kaleh - dulceața amintirii

Vara, frunzele lor lobate ascund fructe zemoase, iar oamenii ii recunosc de la distanta. Primul gand a fost sa stiu cine i-a plantat si are grija de ei; prima revelatie: sa-l descopar pe botanistul amator, Gheorghe Bob, un pensionar mutat la Bucuresti in 1968 tocmai din insula Ada-Kaleh.

Gheorghe Bob a trait pe un teritoriu lung de vreun kilometru si lat de jumatate. O insula asa de mica, incat Jules Verne i-ar fi putut pune elice! Ada- Kaleh a fost inundata in 1970 pentru a face loc acumularii de la Portile de Fier. Dar inainte de scufundare? Ce-a fost? Gheorghe Bob se asaza in dreptul ferestrei apartamentului sau de la etajul I si incepe sa ne povesteasca:

„Aveam 6 ani cand, prin 1949, am vazut, pe Ada-Kaleh, pentru prima data, smochinii; asta era in curtea unui turc pe nume Hairi Nuri. Tot ce vezi cu ochi de copil ramane. In casa locuiau trei familii: noi, Omer Hairi si preotul ortodox roman. Parintele Dosoftei, tin minte, ne dadea, la sarbatorile crestine, ingerasi poleiti. Casa era sus, pe dealul cetatii din timpul Mariei Tereza. Tatal meu vitreg, Casap Hassan, era macelarul insulei. De bairam, se-nvrednicea intotdeauna cu partea lui din jertfele de berbeci care se faceau in parcul insulei, la monumentul lui Miskin Baba pe care localnicii il credeau sfant.”

Ochii privesc pe fereastra, dar nu văd orașul, ci insula de demult. Pe-atunci, era unul dintre putinii copii romani care trăiau în micul Rai din mijlocul apelor. „Am facut 4 clase romanesti pe insula, dar turceste am invatat de la copiii cu care ma jucam. Era o atmosfera patriarhala. Aveam tot ce netrebuia unui trai decent: scoala, politie, dispensar, restaurant, fabrica de tigari si de confectii. Daca va spun ca primul medic a facut facultatea la Cluj si pe urma s-a intors pe Ada-Kaleh... Si asta nu ca era porto-franco sau ca se castiga bine de la cei aproximativ 600 de locuitori! Cand, in 1967, a venit primul vehicul pe insula, acela a fost, de fapt, un utilaj care ajuta la ultimele cercetari arheologice de pe insula, inainte ca aceasta sa fie scufundata. Eu am lucrat zece ani la fabrica de confectii, pana in 1968, cand toti a trebuit sa plecam care unde a putut. Cei mai multi - in Turcia: le-a dat voie cu tot cu mobila, frigider, aragaz...”

Roman fiind, Gheorghe Bob nu avea de ce sa plece în Turcia. Dar nici „pe pamant” nu avAda Kaleh 55ea să-și găsească ușor locul. Îl bântuie si-acum cântecul muezinului, la ceasurile rugaciunii, și gustul dulcetei de smochine, cu paharul de apa rece alături. Dulceața își face si-acum din fructele smochinilor adusi de pe „insula cu elice” a copilăreiei. Apa... apa nu-i așa de rece și de buna ca aceea de la cismeaua de pe Ada-Kaleh....

Smochinii de pe Ada-Kaleh. Câteva rețete din mijlocul Dunării

„S-a spus gresit ca pe Ada-Kaleh cresteau maslini. Eu n-am vazut decat smochini, trandafiri, lilieci... peri. Faceam pere murate - «tursi armudi» si dovleac turcesc. Dovleacul il curatam, il taiam cubulete si-l puneam in tingire cu apa si zahar, dupa care il fierbeam pana mai ramanea putin sirop. Mai faceam dovleci cu usturoi, vinete cu usturoi - garnisite cu iaurt; ardei umpluti de post numiti «yalangi dolma» (umplutura mincinoasa): din orez cu sos pus la rumenit si deasupra oua batute cu iaurt. «Halva?» Daca ma intrebati de halvaua turceasca, e ca o coliva crestina. Se pune faina, ulei, zahar si unt. Se prajeste faina pana la rumenire si se ingroasa cu sirop si nuca pisata pana se taie cu lingura. La botezuri si la nunti se mai servea rahat si sugiuc cu nuca. Insa stiu ca nici un turist n-a plecat de pe insula vreodata fara sa cumpere la debarcader o dulceata de smochine. Daca vreti, va dau reteta! Mi-ar placea sa-i spun «reteta de suflet din adancuri». O sa scrieti asa?..."

Promitem sa dam reteta așa cum ne-o spune. Fără sminteala. DULCEATA DE SMOCHINE - "reteta de suflet din adâncuri". La un kg smochine coapte, dar nu moi, îți trebuie un kg de zahar, doua maini de var praf, o lingura cu sare de lamaie. Se curata smochinele cu mare atentie sa nu se sparga. Se pun doi litri de apa peste var si se lasa sa se limpezeasca. Se scurge apa intr-un vas in care se pun smochinele. Dupa un timp, se incearca daca s-au asprit putin la coaja. Se scot smochinele din zeama si se spala cu apa rece. Se pun la fiert impreuna cu un sirop facut cu apa si zahar. Dupa ce incep sa fiarba se pune intr-o ceasca sarea de lamaie cu putin sirop. Se amesteca pana se dizolva sarea. Din aceasta compozitie se pune jur-imprejurul vasului cu o lingurita ca sa nu se zahariseasca. Se fierbe dulceata pana ajunge destul de legata, dupa care se trage deoparte. Se curata tot restul de spuma, ca sa fie curata. Se pun una cate una in borcan cu lingura, alternand cate o smochina cu o lingura cu sirop. Se raceste si se leaga borcanul la gura cu celofan. Gheorghe Bob ne-a rugat sa nu uitam sa scriem la sfarsitul retetei: "Dulceata asta, ca si smochinele, trebuie mancata pe indelete, ca sa-i simti gustul".