-

Cotaţia grâului a scăzut cu 1% după ce USDA a prognozat livrări record

Cotaţiile futures la grâu pe piaţa din SUA au scăzut joi cu 1%, după ce Departamentul american al Agriculturii (USDA) şi-a îmbunătăţit prognozele privind livrările mondiale de grâu.

Cel mai activ contract futures tranzacţionat la Chicago Board Of Trade a coborât cu 1,1%, până la 4,82 dolari per bushel (1 bushel este echivalentul a 27,2 kilograme, n.r.).
„USDA şi-a îmbunătăţit estimările cu privire la stocurile de grâu mondiale şi ale SUA, pieţele aşteptau cifre uşor mai bune”, a declarat Tobin Gorey, director de strategie pentru produse agricole la Commonwealth Bank of Australia.
Potrivit celor mai recente estimări ale USDA, stocurile mondiale de grâu la finalul sezonului 2017 - 2018 vor ajunge la un nivel record de 271,2 milioane tone.
Analiştii au menţionat de asemenea presiunile care au apărut de pe urma declinului rublei ruseşti, ceea ce creşte atractivitatea grâului rusesc la export şi ar putea diminua perspectivele de export ale SUA şi Uniunii Europene.
În paralel, cotaţia la porumb a rămas nemodificată la 3,87 dolari per bushel iar la soia boabe a crescut cu 0,2%, până la 10,50 dolari per bushel.
AGERPRES