-

Galaţi: Focar de pestă porcină africană la marginea localităţii Munteni

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a aprobat planul de măsuri ca urmare a apariţiei unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie de la marginea localităţii Munteni.

Potrivit Prefecturii Galaţi, s-a decis astfel uciderea preventivă a celor 38 de suine din această gospodărie; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor; instituirea unei zone de control temporar în jurul exploataţiei, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar.

În judeţul Galaţi au fost descoperite, de la începutul anului, 15 focare de pestă porcină africană şi au fost sacrificaţi, în total, 1.201 porci.

În cadrul CJSU Galaţi s-a decis şi vânarea tuturor mistreţilor şi prădătorilor specifici din fondurile de vânătoare aferente zonelor în care sunt focare de pestă porcină.

Sursa: Agerpres

Foto: pixabay.com

Articole înrudite