-

Festivalul Usturoiului, sărbătoarea cu iz din pasul Tihuţa

O vorbă din popor spune că până nu mănânci usturoi, nu-ţi miroase gura. Însă savoarea pe care o dă mâncărurilor şi doza de sănătate pe care aduce cu fiecare înghiţitură, anihilează orice alt efect legat de miros sau de gustul său înţepător.

Condiment şi medicament în acelaşi timp, usturoiul este una dintre cele mai iubite si apreciate legume, motiv pentru care se află printre legumele "răsfăţate" cu un festival ce-i este dedicat 100%.

Unul dintre cele mai cunoscute festivaluri consacrate usturoiului are loc în acest week-end în Pasul Tihuţa. Trecătoarea este situată în Carpații Orientali, în sud-estul Munțințior Bârgău, la o altitudine de 1201 m, pe drumul național DN17 și asigură legătura între Depresiunea Dornelor și Depresiunea colinară a Transilvaniei.

Ediţia din acest an, a VII-a, are loc în perioada 17 – 18 august şi este organizată cu sprijinul Asociatei Turist în Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Bistrița – Năsăud, împreună cu Primăria Prundu Bârgaului și Primăria Tiha Bârgăului.

Asa ca, sunteţi invitaţi cu mic cu mare, în Prundu Bârgaului, la Festivalul Usturoiului, unde atmosfera va fi întreţinută cu multă muzică şi voie bună!

Programul Festivalului:

Sâmbătă, 17 august 2019

11:00 – 22:00 – Tabăra Festivalului
* Târgul Produs în Bistrița-Năsăud; invitat – Asociația Produs de Cluj
* Activități pentru copii
Picturi cu Shevalet
Ateliere de meșterit și meșteșugit cu Produs în Bistrița-Năsăud
Activități de „împrietenire” cu natura în Pădurea Pedagogică la Tășu
* Activități pentru tineri/ adulți
Concurs Cel mai puternic bărbat din Ținutul Contelui Dracula– sponsori – Pasha Men’s Wear, Crama Vie Vin Lechința, Yves Rocher, Asociația Clubul Sportiv Profesional Fight Gym, Produs în Bistrița-Năsăud
Concurs de gătit – Junaliști Chefi de pe la noi și rețete cu usturoi, destinat jurnaliștilor – Sponsori: Selgros, Ferma Gruiu, Crama Jelna, Crama Vie-Vin Lechința, Yves Rocher, Produs în Bistrița-Năsăud
Drumul care unește – Traseu de inițiere pe Via Transilvanica cu Tășu
* Activități pentru toate vârstele

Colțul cu amintiri vampirii – concurs cu fotografii de la colțul foto al Festivalului – pe tot parcursul zilei – sponsori Transilvania Print și Yves Rocher
Mișcare în aer liber cu îndrăgita noastră echipă de handbal Gloria 2018
Pe scenă, programul este unul de zile mari, așa cum organizatorii v-au obișnuit!
Acțiunea începe la ora 12:00 și continuă până tarziu în noapte!
12:00 – 12:30 * Deschiderea programului
14:30 – 15:30 * Momente magice cu Sclipirici
16:30 -până târziu în noapte :
Demonstrații de dans: ZUMBA – Axel and the Roses
Festivitate premiere concurs – Cel mai puternic bărbat
Demonstrații de măiestrie: K1
Muzică live: Cristina Creț
Demonstrații de dans și acrobație: CHEERS ALL STARS
Muzică live: Maria Pop
Demonstrații de dans și acrobație: CHEERS ALL STARS
Folk Comedy: Bancea, Borsos & Copaciu
Muzică live: Cristian Moldovan
Mad House
Khameleon
Festivitate premiere Concurs Junaliști Chefi de pe la noi și rețete cu usturoi
SiriuS – Animație cu foc – în apropierea scenei
Carla’s Dreams
Petrecerea vrăjitoarelor cu DJ ARM

Duminică, 18 august 2019

11:00 – 22:00 Tabăra festivalului:
* Târgul Produs în Bistrița-Năsăud; invitat – Asociația Produs de Cluj
* Activități pentru copii:
Picturi cu Shevalet
Ateliere de meșterit și meșteșugit cu Produs în Bistrița-Năsăud
Activități de „împrietenire” cu natura în Pădurea Pedagogică la Tășu
* Activități pentru tineri/ adulți
Concurs Cel mai puternic braț din Ținutul Contelui Dracula (skanderberg) – sponsori –Ferosteel Décor SRL, Yves Rocher
Concurs de gătit „Super Chefi în Ţinutul Contelui Dracula”, rețete în care usturoiul este vedeta, deschis publicului larg – – Sponsori: Selgros, Ferma Gruiu, Crama Jelna, Crama Vie-Vin Lechința, Yves Rocher, Produs în Bistrița-Năsăud
14:00 : Drumul care unește – Traseu de inițiere pe Via Transilvanica cu Tășu
* Activități pentru toate vârstele
Colțul cu amintiri vampirii – concurs cu fotografii de la colțul foto al Festivalului – pe tot parcursul zilei – sponsori Transilvania Print și Yves Rocher
Mișcare în aer liber cu îndrăgita noastră echipa de handbal Gloria 2018.
Programul scenic va începe cu ora 11:45 și cuprinde o serie de spectacole folclorice specifice zonei!
11:45 – 12:00 * Deschiderea programului cu animatorii Virginia Linul & Menuț Maximinian
13:00 – 13:50* Teatrul Nescris „Constantin Iugan” din Șanț
14:00 – 16:00* Ansamblul Profesionist Dor Românesc: Anuța Motofelea, Cristina Retegan, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Veronica Bălan, Oana Matei Coruți, Ioachim Spân, Nicolae Cioancă, Ansamblul profesionist de dansuri și orchestra profesionistă „Dor Românesc”
16:00 – 16:30* Traian și Valeria Ilea
16:30-16:45: Premierea câștigătorilor concursului de gătit „Super Chef în Ţinutul Contelui Dracula”
16:45 - 20:00:
Ansamblul Folcloric „Mioriţa” din Mărişelu
Ansamblul Folcloric „Dor de pe Câmpie” din Silivaşu de Câmpie
Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Şieuţ
Ansamblul Folcloric „Măgura Şieului” din Şieu
Ansamblul Folcloric „Doina Rebrei” din Rebra
Formaţia de jocuri bărbăteşti din Budacu de Sus, comuna Dumitriţa
Formaţia de căluşari „Urmaşii Grănicerilor” din Budacu de Sus
Ansamblul Folcloric „Rapsodia Trişcaşilor” din Leşu
Ansamblul Folcloric „Flori bârgăuane” din Josenii Bârgăului

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice

Sursa foto