-

Obiceiuri și tradiții populare de Sfântul Nicolae

Sfântul Nicolae este sărbătorit de creștin în data de 6 decembrie. Este considerat unul dintre cei mai populari sfinți din calendarul creștin.

Moș Nicolae, așa cum este el cunoscut în popor, este ocrotitorul copiilor, mai ales al celor nevoiași, dar și al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut in localitatea Patara din Asia Mica, in cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriți si creștini devotați.

Crescut in spiritul poveței creștine „sa împarți averea săracilor”, Sfântul Nicolae si-a dat întreaga moștenire pentru a-i ajuta pe nevoiași. Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci si al copiilor, al marinarilor si al victimelor judecaților nedrepte, fiind venerat in întreaga lume.

Sfântul Ierarh Nicolae a murit in anul 340, iar, din anul 1087, moaștele sale sunt păstrate la o biserica ce ii este dedicata, in Bari, in sudul Italiei.

In tradițiile romanești, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade in luna decembrie; păzește soarele, care încearcă sa se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lasă lumea fără lumina si căldura; este iscoada a diavolului; stăpânește apele, fiind patron al corăbierilor pe care ii scapă de la înec; apară soldații in război, motiv pentru care aceștia li invoca in timpul luptelor; ajuta văduvele, orfanii si fetele sărace care vor sa se mărite.

Ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui gri și începe prima ninsoare. Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă.

De Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi așteaptă cuminți să primească daruri, în dimineața zilei de 6 decembrie. Copiii năzdrăvani, care nu au fost cuminți, primesc în loc de cadouri o nuielușă de măr. Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat.

Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu.

Un alt obicei de Sfântul Nicolae spune că în această zi nu se oferă drept cadou obiecte ascuțite, obiecte de culoare neagră, dar nici produse de machiaj sau bijuterii, întrucât acestea ar aduce ghinion posesorului. De asemenea, cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani.

Copiii tuturor tarilor creștine au fost învățați ca, in noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine si le încarcă galoșii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce in ce mai costisitoare, dar unii găsesc si cate o nuielușa. In unele zone, copii ii lasă moșului apa si morcovi pentru calul sau.

In colindele românești, cântate în plină iarnă, se vorbește despre florile dalbe, flori de mar. Asta pentru ca bătrânii cunoșteau si ei ca acea joarda a Sfântului Nicolae trebuie sa fie una de mar, iar daca aceasta, pusa in apa, va înflori pana la Nașterea

Domnului, înseamnă ca sfanțul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguța flori albe.

Nuielușele de mar care înfloresc, semn ca greșelile au fost iertate

Daca la Sfântul Andrei se punea la încolțit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun in apa crenguțe de pomi fructiferi, pentru ca acestea sa înflorească, dovada iertării greșelilor, după cum spun tradițiile populare.

Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite si mai răspândite.

Numele este format din cuvintele grecești Nike – victorie, biruința si laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.

In Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor si a activităților caritabile.

Astfel, în Germania, Franța si Olanda, ziua de 6 decembrie este considerata o sărbătoare religioasa, când sunt oferite cadouri copiilor si săracilor.

Multe tări si-au păstrat propriile obiceiuri si tradiții de Sfântul Nicolae.

Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătorește cu un însoțitor care îi ajuta.

In Olanda, episcopul călătorește pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care afla cum s-au purtat copiii olandezi in timpul anului. Cei cuminți sunt răsplătiți cu daruri, iar cei obraznici sunt luați de asistentul sau, Black Peter.

In Germania, Sfântul Nicolae călătorește tot cu un însoțitor, cunoscut drept Kinect Utrecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac in spate si o nuia in mana. Copiii obraznici sunt pedepsiți cu lovituri de nuia.

La creștinii din Ghana, moșul care aduce daruri vine din jungla, în timp ce in Hawai, el coboară din barca.

In Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare si este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budinca de orez, în speranța ca aceasta va fi mâncata de elfi, personaje despre care se crede ca îi ajuta pe aducătorul de daruri.

Polonezii cred ca darurile vin de la stele, in timp ce ungurii spun ca ele sunt aduse de îngeri.

Articole înrudite

  • Colindele tradiţionale răsună seară de seară în centrul Bistriţei

    Seară de seară bistriţenii se pot bucura de colindele tradiţionale, cel mai lung festival din judeţ a început în seara zilei Sfântului Andrei, odată cu deschiderea Târgului de Crăciun.

  • Cele mai frumoase mesaje și urări de Sfântul Nicolae

    Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai creştinătăţii, este sărbătorit în 6 decembrie. In această zi, își aniversează onomastica toți cei care poartă numele de Nicolae, Nicoleta, Nicușor, Niculiță, Niculina, Nicu, Nicole și alte derivate ale acestora.

  • Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Nicolae

    În 6 decembrie , creștinii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinți din calendarul creștin despre care s-a crezut mult timp că este adevăratul Moș Crăciun. Moș Nicolae, așa cum este el cunoscut în popor, este ocrotitorul copiilor, mai ales al celor nevoiași, dar și al marinarilor, brutarilor, al fetelor necăsătorite și al celor nedreptățiți.

    În noaptea de 5 decembrie spre 6 decembrie, copiii își lustruiesc ghetuțele și sunt nerăbdători să afle când vine și ce cadouri le aduce Moș Nicolae.

    Legenda lui Moș Nicolae spune că acesta dăruiește dulciuri și fructe copiilor cuminți, în timp ce aceia care nu s-au comportat exemplar în timpul anului găsesc în ghetuțe o nuielușă.

    Legenda lui Moș Nicolae

    Sfântul Nicolae a fost cunoscut drept un om foarte religios, cu o vastă cultură teologică și un om de înaltă moralitate.

    De aceea, el este adeseori alăturat apostolilor lui Iisus Hristos și se spune că el ar fi primit de la Dumnezeu inclusiv darul de a face minuni.

    Moș Nicolae s-a născut într-o familie înstărită din orașul Patara, în provincia Lichia, situată în partea asiatică a Turciei de azi.

    Părinții săi l-au trimis să studieze la cele mai renumite şcoli ale vremurilor , apoi a petrecut un timp la Mănăstirea Patara, unde a devenit preot, sub îndrumarea unchiului său, care era episcop.

    Când părinții săi au murit, Sfântul Nicolae nu a dorit averea pe care aceștia i-au lăsat-o drept moștenire și și-a împărțit toți banii cu oamenii săraci, după care a plecat în pelerinaj în Țara Sfântă.

    La întoarcere, s-a retras în cetatea Mira, unde a trăit între oamenii obișnuiți. Ulterior, el a fost ales în fruntea eparhiei din Lichia, după ce a făcut o minune.

    Data morții Sfântului Nicolae nu este cunoscută cu exactitate, dar se crede că acesta s-a stins din viață între anii 340-350 după Hristos. Moaștele Sfântului Nicolae au ajuns, în anul 1087, la Bari, în Italia, unde au fost depuse într-o criptă.

    Din acest mormânt, săpat la aproximativ doi metri sub pământ, pentru că au vrut să fie protejate de eventualele invazii sau profanări, se spune că izvorăşte un lichid incolor (un fel de aghiasmă, un mir mai fluid), care se numeşte Mana sau Santa Mana.

    Tradiția cere ca episcopul să extragă, o dată pe an, o seringă din acest fluid, care este amestecat apoi cu apă și este împărțit credincioșilor.

    O parte din mâna dreaptă a Sfântului Nicolae se află în Biserica “Sfântul Gheorghe“ Nou din Bucureşti, aflată la Kilometrul 0.

    Printre minunile Sfântului Nicolae se numără tămăduirile bolnavilor și a demonizaților, dar cea mai remarcabilă se spune că a fost salvarea Mira Lichiei de o foamete cumplită. Moș Nicolae i s-a arătat în vis unui neguțător din Italia și l-a convins să își vândă grâul în cetatea cuprinsă de foamete.

    O altă minune pentru care este cunoscut Sfântul Nicolae este salvarea a trei fete tinere de la prostituție. Familia tinerelor ajunsese în sărăcie, iar tatăl lor, pentru a se salva din impas, era dispus să le ofere pe fete spre desfrânare.

    Așa că, în fiecare seară, Sfântul Nicolae arunca o pungă cu bani în curtea familiei, pentru ca fetele să nu fie date spre pierzare.

    Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Nicolae

    În tradiția populară, ziua de Sfântul Nicolae se spune că marchează începutul iernii. În data de 6 decembrie, moșul își scutură barba lui sură și începe prima ninsoare.

    Dacă nu ninge, este un semn că Moșul a întinerit și că va urma o iarnă blândă.

    De Moș Nicolae, copiii își curăță ghetuțele și pantofii, apoi așteaptă cuminți să primească daruri în dimineața zilei de 6 decembrie.

    Copiii năzdrăvani, care nu au fost cuminți, primesc în loc de cadouri o nuielușă de măr. Se spune că dacă nuielușa pusă în apă începe să înmugurească, acesta este un semn că Moșul i-a iertat.

    Tot în popor se spune că, în nopţile sfinţite de sărbători, când cerurile se deschid şi pentru noi, preţ de o clipă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând la dreapta lui Dumnezeu.

    Cei care își sărbătoresc onomastica primesc mesaje de Sf. Nicolae sau urări de la mulți ani.

    Sursa: Viorel Grosu

  • Șoferii care suferă de aceste boli ar putea rămâne fără permis. Ce prevede noua lege

    Cine nu se supune, ajunge pieton. Intră în această categorie şi cei care iau medicamente puternice.

  • O paradă a portului popular, expoziţie de tehnică militară și spectacole la Târgu Mureş

    În centrul municipiului Târgu Mureş trecătorii vor avea parte de o expoziţie de tehnică militară şi echipamente specifice, pregătite de structurile locale de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

    Vor avea loc concerte, piese de teatru, simpozioane şi spectacole, inclusiv parada portului popular, la orele prânzului. Punctul de mare interes îl va reprezenta parada militară, ce va fi completată de aeronave ale Forţelor Aeriene Române şi ale Aerodromului Târgu Mureş.

    La ora 13:00 se va juca Hora Unirii, după ce în prealabil se va da citire Proclamaţiei de la Alba Iulia din 1918. În jurul orei 18:45, din trei cartiere ale Târgu Mureşului vor porni militari cu torţe, care îşi vor da întâlnire în centru, recreând astfel simbolic drumul spre Alba Iulia al reprezentanţilor provinciilor istorice.

    RADOR