-

Tablete și abonamente pe 2 ani la internet pentru elevii din Rebra

Autoritățile locale din comuna bistrițeană Rebra doresc să achiziționeze 284 de tablete pentru elevi, care să aibă inclusiv abonamente lunare la internet pentru o perioadă de doi ani.

Aproximativ 280.000 de lei vor fi plătiți pentru echipamentele IT pentru uz școlar.

Guvernul a anunțat că elevii din unitățile de învățământ preuniversitar vor primi tablete școlare și echipamente IT, în limita valorii de 100 milioane euro, necesare pentru buna desfășurare a cursurilor, ca urmare a situației generate de pandemia COVID-Totodată, școlile vor fi dotate cu echipamente de protecție medicală și dezinfectanți, în limita valorii de 50 milioane euro, precum și containere sanitare mobile, în care se vor investi alte 25 milioane euro.

Finanțările, din fonduri europene nerambursabile, sunt reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 144 /2020 privind unele măsuri pentru alocarea de fonduri externe nerambursabile necesare desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar 2020-2021 în contextul riscului de infecție cu virusul SARS-Cov-2, publicată în Monitorul Oficial în data de 25 august.

Din cele 100 milioane euro destinate echipamentelor IT, 87,5 milioane euro sunt din fonduri europene nerambursabile și 12,5 milioane este contribuția statului român, fondurile fiind asigurate în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014 -2020.

Sursa: Viorel Grosu

Foto: pixabay

Articole înrudite