-

Friptură de miel, pentru ziua de Armindeni

De Armindeni începe faţa lumii a se întoarce către vară, iar oamenii prind a se veseli pentru că au scăpat de mai toate pericolele. Recoltele vor primi ploaie şi soare cât trebuie, iar hambarele şi cămările se vor umple cu bucate.

În prima zi a lunii mai, satele stau sub semnul petrecerii. Nu se merge la câmp, căci într-o singură zi din an îi este dat şi pământului să se odihnească. Nici boii nu se pun la plug, ci sunt lăsaţi să-şi strângă puterile pentru zilele ce vor urma.

Creştinii obişnuiesc să meargă la pădure sau în orice alt loc cu verdeaţă şi strângându-se mai mulţi laolaltă se ospătează cu bucate (în special fripturi de miel sau de pasăre), vin (peste care se pun crenguţe de pelin ca să nu facă floare şi să ţină până când se va face vinul cel nou). Crengi verzi se pun la intrarea în case, pentru a atrage spor asupra gospodăriei. "Se pune la poartă câte o creangă verde de fag, stejar, salcie etc., care se numeşte armindeni. Această ramură se lasă în faţa casei până cade singură sau până se macină grâul nou; când se face prima dată pâine din acest grâu, care serveşte apoi în casă de noroc, atunci creanga se taie şi se aprinde cuptorul cu ea." (Simion Florea Marian - "Sărbătorile la români")

Pentru ca oamenii să capete putere şi voiciune se spală pe faţă cu roua strânsă de pe câmp în zorii zilei şi beau vin roşu cu pelin ca să li se înnoiască sângele. Şi tot crenguţele de pelin se poartă la brâu sau în sân pentru a proteja de boli. De asemenea, oamenii se înfrânează să lucreze pe câmp (în special nu se merge cu boii la arat), nu se frământă pâine şi nici o altă coptură. În schimb este bine a se pune în pământ fasole, pepeni şi castraveţi. În nici un caz nu se va mai planta porumb, gospodarii având chiar o vorbă: "Dacă nu se seamănă până la Armindeni, poţi să bagi mestecăul mămăligii în foc." Ploaia din luna mai va face ca recoltele de porumb să fie bogate.

Pentru ziua de Armindeni, gătim azi o Friptură de miel la tavă. Trebuință ai de: 1.5 kg carne de miel, o legătură de pătrunjel, 300 ml vin alb sec, o ceapă, doi căţei de usturoi, 3 frunze de salvie, două frunze de dafin, 100 ml ulei de măsline, două cuişoare, 30 g pastă de tomate, 10 g seminţe de chimen, sare, piper, cartofi, gogoşari muraţi.

Carnea de miel se taie în bucăţi potrivit de mari şi se condimentează. Se stropeşte o tavă cu ulei şi se aşază bucăţile de carne. Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se toacă. Frunzele de salvie şi frunzele de dafin se toacă mărunt şi se pun peste ceapă. Se adaugă seminţele de chimen prăjite într-o tigaie fără ulei, cuişoarele întregi şi pasta de tomate. Se toarnă restul de ulei, jumătate de kilogram de apă, vinul alb, sare şi piper după gust. Se adaugă puţin pătrunjel tocat, se amestecă totul şi se toarnă peste carne. Se introduce tava în cuptorul încins şi se coace la foc mediu până scade sosul şi carnea de miel s-a înmuiat şi poate fi pătrunsă cu dinţii unei furculiţe. Se lasă să se răcească zece minute apoi se serveşte cu o garnitură de cartofi prăjiţi şi gogoşari muraţi.