Fermierii au obligaţia respectării interdicţiilor de a incendia miriştile şi vegetaţia pajiştilor permanente, începând cu...
Peste 82.000 de persoane au semnat petiţia iniţiată de Agent Green prin care se cere Parlamentului să nu legalizeze...
Temperaturile de aproximativ 40° Celsius la umbră și chiar mai ridicate pe câmp, sunt dificil de suportat nu doar pentru...
Într-o lume în continuă mișcare, unde zilnic suntem asaltați de stres și griji, ne-am propus să vă reamintim de simplele...
Administratorii Păstrăvăriei Lunca Bâscii au luat măsura oxigenării suplimentare a apei din bazine, pe fondul temperaturilor...
Populaţia ocupată din România, în 2023, era de 7,697 milioane de persoane, iar 11,9% dintre acestea lucrau în ramurile...
În ultimele decenii, sector zootehnic a cunoscut o regresie semnificativă, în ciuda resurselor naturale abundente ale țării...
Numărul sacrificărilor şi producţia de carne au crescut la porcine şi la păsări, iar la bovine şi la ovine şi caprine s-au...
Campania de recoltare a cerealelor a început mai devreme în sudul României, unde peste 90% din culturi au fost recoltate.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) anunţă încheierea primelor 104 contracte de finanţare din cadrul...
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, luni, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate...
Agricultura rămâne afectată de mai multe evenimente care nu pot fi controlate de agricultori, cum ar fi crizele climatice și...
Comisia Europeană a lansat un instrument interactiv care oferă informații clare și ușor de înțeles privind durabilitatea în...
Comisia Europeană publică cele mai recente previziuni privind producția, comerțul și utilizarea internă în UE a unei game...
Comisia Europeană a adoptat o comunicare care clarifică utilizarea forței majore și a circumstanțelor excepționale pentru...
Asociaţia Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice (ACCPT) Vrancea cere autorităţilor centrale şi locale declararea stării...
Începând cu 2 iulie 2024, contingentele tarifare din zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA) sunt reintroduse...
Comisia Europeană a autorizat marţi două culturi de porumb modificat genetic şi a reînnoit autorizaţia pentru o altă cultură...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor se situează pe locul al doilea în România ca număr de cereri...
În ziua intrării în vigoare a normelor UE revizuite privind mierea, 13 iunie 2024, Comisia lansează un apel pentru...
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bihor se situează pe locul al doilea în România ca număr de cereri...
Producţia de grâu în judeţul Tulcea se anunţă a fi una bună în acest an, deşi recoltatul acestei culturi abia a început,...
Fondurile disponibile pentru investiţii în dotarea cu utilaje şi echipamente performante pentru toate tipurile de culturi,...
Comisia publică un raport privind punerea în aplicare a Directivei privind practicile comerciale neloiale (PCL ) în lanțul de...
Producătorii de anumite plante din 21 de state membre ale UE vor putea în curând să exporte în Statele Unite, datorită...
Liceele agricole au pregătit pentru anul şcolar 2024-2025 oferte educaţionale orientate către dezvoltarea viitorilor fermieri...
Recoltarea grâului a început în judeţul Arad cu aproximativ trei săptămâni mai devreme faţă de anii anteriori, pe fondul...
Peste 3.200 de hectare de culturi de grâu, rapiţă, orz, mazăre şi năut au fost calamitate din cauza secetei în proporţii...
Fermierii din sectorul viei şi vinului au primit pe parcursul anului financiar 2024, de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie...
Preţurile produselor agricole în Uniunea Europeană (UE) au scăzut, în primul trimestru din 2024, comparativ cu perioada...
Când ne gândim la combaterea schimbărilor climatice, ne vin adesea în minte imagini cu turbine eoliene, panouri solare și...
Între 6 şi 9 iunie 2024, cetăţenii europeni au votat pentru alegerea reprezentanţilor în Parlamentul European....
Apicultorii pot depune, până în 31 iulie inclusiv, cererile de plată şi documentele doveditoare pentru intervenţiile aferente...
România va solicita din nou Comisiei Europene, după revizuirea standardelor de mediu, care îngrădeau foarte mult fermierii,...
Brazilia are sute de milioane de vaci, dar una în special este extraordinară. Corpul ei masiv, alb ca zăpada, este...
Arahidele sunt cultivate, în general, în climatele sudice. Cele mai multe provin din China, India, Nigeria și sudul SUA, sau...
Bugetul schemei de ajutor de stat 'Creditul fermierului' se va majora cu aproape 650 de milioane de lei, până la 1,4 miliarde...
Învăţământul dual reprezintă un sistem de educaţie care îmbină învăţământului practic dintr-o întreprindere, cu lecţiile...
Paraziții sunt un pericol uriaș pentru animalele din gospodărie și din casă (cele de companie) mai ales vara.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a efectuat, joi, o vizită la staţia de monitorizare a sturionilor din...
Regulamentul european privind defrișările sau EUDR va interzice vânzarea de produse precum cafeaua începând cu 30 decembrie...
Agricultura ecologică este un mod de a cultivă plante și de a crește animale, fără a folosi mijloacele care interferă cu...
Sub genericul „Can the Eu do this?” (Poate Uniunea Europeană să facă asta?), vorbim astăzi despre alegerile...
Potenţialii beneficiari pot depune, începând de luni, cererile de finanţare pentru accesarea schemei de ajutor de stat...
Caniculă s-a instalat mult prea devreme în acest an. Începutul lunii iunie a fost nefiresc de călduros, cu temperaturi în...
Campioni ai agriculturii ecologice au prezentat-o mult timp ca fiind mai prietenoasă cu oamenii și cu pământul. Dar un nou...
Liderii statelor membre ale Grupului celor Şapte s-au angajat să-şi intensifice eforturile împotriva malnutriţiei globale,...
Producătorii de cartofi se confruntă cu un nou avertisment din partea specialiștilor în agricultură: pericolul apariției...
Cafeaua pe care ai sorbit-o în această dimineață? Este veche de 600.000 de ani. Folosind gene de la plantele de cafea din...
Un număr de 730.395 cereri de plată, pentru o suprafaţă de 9,96 milioane de hectare, au fost depuse în cadrul campaniei...
Apicultura este unul dintre domeniile cu tradiție în agricultura românească. Mai mult decât atât, produsele apicole sunt...