Produsele congelate ale companiei "Greenyard", retrase de la comercializare, inclusiv în România
Produsele congelate aparţinând companiei "Greenyard" au fost retrase de la comercializare pe piaţa europeană, inclusiv pe cea din România.
10 Iulie 2018, 15:43
Măsura a fost luată deşi aceste produse nu figurează pe lista de distribuţie a legumelor congelate contaminate cu bacteria Listeria Monocytogenes şi nici nu a primit vreo notificare oficială referitoare la această alertă alimentară.
"În seara zilei de 05.07.2017, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a primit notificări din partea a două firme care comercializează produse ale companiei 'Greenyard', despre decizia companiei producătoare de a retrage toate produsele aflate la comercializare pe piaţa europeană, inclusiv de pe piaţa României. În ţara noastră, produsele congelate aparţinând companiei 'Greenyard' au fost retrase de la raft. Retragerea produselor s-a făcut preventiv, pe baza principiului precauţiei", se arată într-un comunicat al ANSVSA remis vineri AGERPRES.
Reprezentanţii Autorităţii precizează că nu a fost notificată oficial, prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje, de modificări ale situaţiei comunicate joi de ANSVSA, care să implice şi România.
De asemenea, nu s-au primit informaţii oficiale şi nici buletine de analiză care să indice prezenţa Listeria monocytogenes în produsele congelate de pe piaţa românească.
Cu toate acestea, ANSVSA a dispus prelevarea de probe din produsele firmei respective, produse retrase de la comercializare şi reţinute oficial.
În conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu procedurile ANSVSA, operatorii vor transmite Autorităţii anunţul privind rechemarea produselor cu detalii despre produse şi recomandări pentru consumatori, care se postează pe site-ul ANSVSA, la modulul "Siguranţa Alimentelor şi Sănătate Publică", secţiunea "Rechemare/Retragere produse alimentare".
Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a anunţat zilele trecute că porumbul congelat şi posibil şi alte legume congelate sunt sursa probabilă a contaminării cu bacteria Listeria Monocytogenes care afectează Austria, Danemarca, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie.
Experţii vor folosi secvenţierea completă a genomului pentru a identifica sursa alimentară, care iniţial s-a crezut că este limitată la porumbul congelat. Până în data de 8 iunie 2018 au fost raportate 47 de cazuri, inclusiv nouă decese, informează EFSA.
Aceleaşi tulpini de Listeria Monocytogenes au fost detectate în legumele congelate produse de aceeaşi companie din Ungaria în 2016, 2017 şi 2018, ceea ce sugerează că tulpinile au persistat în fabrica de procesare în pofida procedurilor de curăţare şi dezinfecţie efectuate.
Informaţiile disponibile confirmă contaminarea de la fabrica din Ungaria. Totuşi, sunt necesare investigaţii amănunţite pentru a identifica punctele exacte ale contaminării la fabrica din Ungaria, precizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.
În 29 iunie 2018, Oficiul pentru siguranţa alimentară din Ungaria a interzis comercializarea tuturor legumelor congelate şi a produselor congelate mixte produse de fabrica afectată în perioada august 2016 - iunie 2018, solicitând retragerea lor imediată şi aducerea produselor în fabrică, pentru a se reduce riscul infectării.
Totuşi, este posibil să apară noi cazuri din cauza perioadei lungi de incubaţie a liseriozei (de până la 70 de zile). Pentru reducerea riscului infecţiei, consumatorii trebuie să gătească complet legumele congelate, chiar dacă acestea sunt consumate în mod obişnuit fără a fi gătite (de exemplu în salate sau smoothies). Aceste sfaturi se aplică în special consumatorilor cu cel mai ridicat risc de a contracta listerioaza, cum ar fi vârstnicii, femeile însărcinate, nou-născuţii şi adulţii care au un sistem imunitar slăbit, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară.
Sursa: AGERPRES