Iulie
Semănaţi pentru a doua oară spanac şi varză, udaţi straturile cu apă de vale, dacă este secetă. Pânea coaptă în luna aceasta şi în cea viitoare se mucezeşte lesne, puneţi deci sare şi chimen într-însa. Fânul proaspăt este vătămător vitelor dacă nu se udă mai nainte puţin.
29 Iulie 2017, 04:19
Sfaturi generale:
Curăţeşte şura şi podurile, că e aci secerea, pe când poartă grije să ai bani, ca să le poţi aduna, când sunt în pârgă, şi nu răscoapte, că se scutură, şi o mulţime de grăunţe şi nici fărina din ele nu e cu spor la aluat. Pe când te apuci de secere, cucuruzul să fie săpat a doua oară.
Pliveşte viile, dar nu pe timp prea cald, ca să nu se împiedice strugurii în creştere. Dinaintea coşniţelor pune un vas cu apă, ca albinele s-o aibă la îndemână. Aruncă deasupra ei bucăţi de paie, ca să nu se înece. La cărat pune rogojini în car, ca grăunţele scuturate să nu se prăpădească. Acestea ţine-le de sămânţă, că-s cele mai frumoase. Udă curechiul bântuit de omide cu apă cu săpun sau din topilă.
Prevestiri de timp:
Cum e de cald în luna lui Cuptor, aşa de frig va fi în Faur. Dacă păianjenul îşi rupe pânza în două, va ploua Când muşuroaiele de furnici sunt mai ridicate decât de obicei, atunci va urma iarna grea. Căldura mare însemnează an mănos. Dacă în luna lui iuliu se schimbă adese ploaia cu senin cald, atunci mană roada în câmp.
Denumirile populare ale lunii Iulie:
cuptori, cuptor, coptori, adică luna fierbinţelilor şi a coacerilor
Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, Bucuresti, 2001, 2009