Lăzărelul, sâmbăta învierii lui Lazăr

În aceeaşi zi erau şi Moşii de Florii, acum obişnuindu-se să se dea de pomană plăcinte, în amintirea unui Lazăr care ar fi murit de pofta plăcintelor. Tot in sambata Floriilor se face şi parastasul lui Lazăr. Atunci colindă fetele mici, impodobite cu flori pe la cap si cu un baiat în faţă. Fetele cântă despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una din fete supranumită Lăzăriţa se îmbracă în mireasă. În cantec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima si ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze oilor, când a început să bată vântul şi s-a rupt creanga, iar el a căzut şi a murit. Cele trei surori ale lui, l-au găsit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat. Uneori se face referire si la moartea logodnicei Lăzăriţa. Fetele primesc ouă pe care apoi le roşesc.

În sâmbăta de dinaintea Floriilor exista obiceiul „Cântecelor de Paşti". În aceste cântece se povesteşte despre moartea şi învierea lui Lazăr, învierea care o anunţă pe cea a Mâtuitorului Iisus Hristos.

Copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi de sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus, Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare dată, când vin colindătorii, gazdele primesc copiii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: "Vă aşteptăm şi la anul!".

Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.