Sfântul Andrei, apărătorul de lupi

Pentru a lupta împotriva forţelor răului românii foloseau anumite ritualuri de apărare şi se întâlneau după lăsarea serii pentru "păzirea usturoiului", aşa cum vom vedea în cele ce urmează.

Forţele răului din această noapte sunt identificate în subzonele folclorice din judeţul Galaţi cu lupul. În această noapte lupul este învestit cu forţe supranaturale.

De ce lupul? Pentru că lupul era un animal reprezentativ pentru daci. Capul de lup era folosit ca steag, luptătorii daci se identificau cu lupii, iar romanii aveau un personaj important în etnogeneză, lupoaica alăptând pe Romulus şi Remus.

Pe de altă parte, haitele de lupi erau un real pericol pentru animalele domestice şi chiar pentru oameni. Nu puţine erau cazurile când oamenii erau sfâşiaţi de haitele de lupi care ajungeau până lângă case.

În cazul nopţii de Sf. Andrei, nu este vorba doar de protejarea faţă de lupi, ci această protecţie capătă o amplă dimensiune spirituală pentru că, aşa cum am amintit, lupul era învestit cu forţe supranaturale avându-se la bază credinţa păgână veche a licantropiei. Licantropia este o tradiţie totemică, în cadrul unor superstiţii, de autodefinire a unor oameni ca având posibilitatea metamorfozării în lup". În sens creştin, credinţa mitico-magică a transformării temporare a omului în lup capătă accente de posesie demonică.

Sf. Andrei realizează primul contact, pe tărâmul nostru, dintre credinţele păgâne şi creştinism. Studiul etnografic al tradiţiilor şi credinţelor legate de acest sfânt ne relevă consecinţele şi efectele acestui contact dintre cele două lumi diferite. Sf Andrei este acceptat ca protector împotriva lupilor, strigoilor, vârcolacilor, dar şi apărătorul de o lume întreagă a demonilor şi credinţelor precreştine.

Ritualurile apotropaice din noaptea de dinaintea Sfântului Andrei

Pentru a se apăra de lupi, oamenii de la ţară ungeau cu usturoi ferestrele şi uşile în semnul crucii şi spuneau "Vine Sf. Andrei, să nu vină lupul!" sau "Bună seara, Moş Andrei!". Folosirea usturoiului se datora faptului că această plantă era învestită de către mentalitatea arhaică cu puterea de a îndepărta forţele răului.

Cum se întâmpla şi în cazul altor sărbători, exista o interdicţie de a face anumite treburi în această perioadă "Nu era voie să mături. În ziua de Andrei Cap de iarnă nu se torcea. Nimeni nu trebuia să pomenească despre lup în acea zi, mai ales când stăteau la masă."

În această perioadă se făcea şi o şezătoare specială numită "Păzitul usturoiului" cu scopul clar de a preîntâmpina efectele malefice ale acestei nopţi.

Păzitul usturoiului

La o casă nouă, sau o casă mai încăpătoare, se adunau fetele din sat la o şezătoare sau clacă specială în noaptea de dinaintea Sfântului Andrei. Atmosfera era una specială, care împletea frica faţă de forţele răului dezlănţuite cu bucuria de a fi împreună.

Fiecare fată aducea cu ea câte o căpăţână de usturoi pe care o personaliza cu un fir de o anumită culoare şi textură pe care îl lega la aceasta. Câteodată usturoiul era oferit de gazdă. Acest usturoi adunat de la toate fetele era pus într-un vas sau o sită şi păstrat, de obicei, într-o cameră alăturată şi păzit de unele fete sau de mamele lor.

La miezul nopţii fetele îi invitau pe prietenii lor şi se punea masa unde se consumau anumite bucate tradiţionale specifice acestui eveniment: dovleac fiert cu urluială de porumb, turta lupului (o turtă nedospită la care se adăuga usturoi), plăcintă de dovleac, chiftele de cartofi, plăcintă de sfeclă, vin, bureţi, colac, ciuperci de pădure şi, evident, usturoi.

Pe tot parcursul nopţii, băieţii, în special cei neinvitaţi la eveniment, încercau să fure usturoiul ce se păstra în camera alăturată profitând de neatenţia păzitoarelor. În genere furarea usturoiului prevestea o nenorocire.

Spre dimineaţă, fetele, având în mână o sticlă de vin si un colac cu gaură pe mijloc înfipt în aceasta, îi invitau pe băieţi la o horă în ogradă. Muzicanţii, care nu lipseau de la această şezătoare, cântau diverse melodii la fluier, cobză, drâmbă etc.

După aceea, tinerii plecau spre casele lor chiuind şi strigând foarte tare pe uliţele satului.

Toată această sărbătorire cu multiple implicaţii păgâne şi magice arată totuşi dorinţa oamenilor de a fi împreună, de a se ajuta unul pe altul în lupta contra forţelor răului.

Existenţa unei tradiţii atât de impregnate de gândirea mitico-magică precreştină poate fi încă o dovadă, de data aceasta etnografică, a prezenţei Sf. Apostol Andrei pe teritoriul de astăzi al ţării noastre, cât şi impactul său puternic şi protector asupra locuitorilor din acea vreme ai acestor locuri.