Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Her Art Story” - femeile în artă

Muzeul de Artă Brașov anunță lansarea proiectului „Her Art Story”, un demers care aduce în prim-plan realizările remarcabile ale femeilor din arta românească și promovează talentul ilustratoarelor contemporane. Evenimentul de inaugurare va avea loc pe 13 septembrie 2024 și va include expoziții și tururi ghidate menite să sublinieze contribuțiile esențiale ale artistelor în domeniul artei.

„Her Art Story” - femeile în artă
Foto: Foto: https://www.muzeulartabv.ro/

11 Septembrie 2024, 13:14

Expoziția outdoors „Her Art Story”, desfășurată în Parcul Nicolae Titulescu, va fi inaugurată vineri, 13 septembrie 2024, la ora 17.00. Aceasta va prezenta poveștile și lucrările a 16 artiste influente din secolele XIX-XX, care au contribuit semnificativ la arta brașoveană și românească: Emilia Apostolescu, Zina Blănuță, Geta Brătescu, Cecilia Cuțescu-Stork, Lucia Demetriade Bălăcescu, Margarete Depner, Micaela Eleutheriade, Alexandrina Gheție, Irina Lukász, Rodica Maniu, Puia Hortensia Masichievici, Mimi Șaraga Maxy, Margit Mikloș-Timar, Elena Mureșianu, Tia Peltz și Elena Popea.

Lucrările selectate nu doar că evidențiază talentul și viziunea unică a fiecărei artiste, dar oferă și o înțelegere profundă a evoluției culturale din România. Acestea vor putea fi admirate în original în cadrul Galeriei de Artă Românească a Muzeului de Artă Brașov, care se transformă prin prezentarea lor în contextul istoric și cultural în care au fost create.

Expoziția va include, de asemenea, reinterpretări contemporane ale portretelor acestor artiste, realizate de 16 ilustratoare: Bianca Anton, Diana Barbu, Raluca Burcă, Alexandra Ciocan, Corina Drăgan, Alexandra Goldillo, Daia-Diana Grigore, Alexandra Hochreiter, Irina Iliescu, Loreta Isac, Oana Ispir, Alina Marinescu, MURA, Daniela Olaru, Bianca Spatariu și Alexia Udriște.

Expoziția „Her Art Story” va putea fi vizitată pe aleea din Parcul Nicolae Titulescu, vizavi de Muzeul de Artă Brașov, în perioada 14 septembrie - 14 octombrie 2024, gratuit și non-stop.

În aceeași zi, vineri, 13 septembrie 2024, la ora 17:30, va fi inaugurată și expoziția „Deschizătoare de drumuri: Elena Mureșianu” în Sala unu a Muzeului de Artă Brașov. Expoziția aduce în atenția publicului opera și viața Elenei Mureșianu (13 septembrie 1862 – 12 octombrie 1924), prima femeie artist din România cu studii de specialitate. Vor fi prezentate lucrările sale din colecția muzeului, alături de o contextualizare a perioadei culturale în care a trăit și creat. Expoziția face parte din programul de manifestări organizat de Muzeul de Artă Brașov pentru a marca centenarul morții sale și oferă o oportunitate unică de a descoperi creația acestei importante artiste brașovene prin prezentarea a nouă dintre cele treisprezece lucrări păstrate din opera sa.

Lucrările originale ale celor 16 artiste prezentate în Galeria de Artă Românească vor fi explorate într-un tur ghidat susținut de Alexandra Ilniţchi-Ardelean, referent de specialitate în cadrul Muzeului de Artă Brașov. Transformarea Galeriei de Artă Românească prin introducerea lucrărilor acestor artiste subliniază importanța moștenirii artistice feminine în istoria artei, promovând recunoașterea și aprecierea vocilor feminine alături de marii maeștri binecunoscuți. Proiectul contribuie la deconstruirea narațiunilor dominante și oferă un spațiu în care contribuțiile femeilor pot fi cu adevărat apreciate.

Programul evenimentului:

13 Septembrie 2024:

• 17:00 – Vernisaj „Her Art Story” – Parcul Nicolae Titulescu

• 17:30 – Vernisaj „Deschizătoare de drumuri: Elena Mureșianu” – Muzeul de Artă Brașov,

Sala unu

• 18:00 – Tur ghidat – Galeria de Artă Românească

Proiectul „HER ART STORY” urmărește să aducă în atenția publicului larg opera artistelor de ieri și de azi. De-a lungul istoriei, cu câteva excepții notabile, artistele au fost marginalizate și adesea ignorate, iar operele lor au fost trecute cu vederea sau atribuite unor figuri masculine, distorsionând astfel evaluarea și percepția contribuțiilor lor în lumea artei. „Her Art Story” reprezintă un demers al Muzeului de Artă Brașov în abordarea acestei marginalizări istorice, promovând moștenirea artistică a 16 artiste din colecția muzeului și inspirând o schimbare în percepția și promovarea artistelor. Proiectul își propune să îndemne instituțiile și comunitatea să sprijine o reprezentare mai diversă și inclusivă în artă.

HER ART STORY” este un proiect inițiat de Muzeul de Artă Brașov în parteneriat cu Depoul de Artă Urbană și Asociația PostModernism Museum și finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Brașov.

Lansarea procedurii de achiziţie publică pentru elaborarea proiectului de conservare-restaurare a componentelor artistice ale Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de Constantin Brâncuşi
Cultură 01 Aprilie 2025, 18:17

Lansarea procedurii de achiziţie publică pentru elaborarea proiectului de conservare-restaurare a componentelor artistice ale Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de Constantin Brâncuşi

Ministrul Culturii, Natalia-Elena Intotero, a efectuat o vizită de lucru la Târgu Jiu, unde a anunţat lansarea oficială a...

Lansarea procedurii de achiziţie publică pentru elaborarea proiectului de conservare-restaurare a componentelor artistice ale Ansamblului Monumental 'Calea Eroilor' de Constantin Brâncuşi
Interpreți de seamă aduc folclorul autentic pe scena Sălii Radio
Cultură 01 Aprilie 2025, 12:39

Interpreți de seamă aduc folclorul autentic pe scena Sălii Radio

Sala Radio devine centrul folclorului românesc, duminică, 6 aprilie, găzduind un concert special de muzică populară.

Interpreți de seamă aduc folclorul autentic pe scena Sălii Radio
Cluj: A murit scriitorul Radu Ţuculescu
Cultură 25 Martie 2025, 12:46

Cluj: A murit scriitorul Radu Ţuculescu

Scriitorul Radu Ţuculescu a murit, marţi, la vârsta de 76 de ani, a anunţat Editura Şoala Ardeleană.

Cluj: A murit scriitorul Radu Ţuculescu
Festivalul 'Zilele Basarabiei', în perioada 22 - 27 martie, cu activităţi de divertisment, proiecţii de film, dezbateri, acţiuni culturale
Cultură 21 Martie 2025, 15:02

Festivalul 'Zilele Basarabiei', în perioada 22 - 27 martie, cu activităţi de divertisment, proiecţii de film, dezbateri, acţiuni culturale

Organizaţia Studenţilor Basarabeni din Bucureşti desfăşoară, în perioada 22-27 martie, Festivalul 'Zilele Basarabiei', aflat...

Festivalul 'Zilele Basarabiei', în perioada 22 - 27 martie, cu activităţi de divertisment, proiecţii de film, dezbateri, acţiuni culturale
ROHAEREDITAS - Oradea
Cultură 19 Martie 2025, 11:37

ROHAEREDITAS - Oradea

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), în parteneriat cu Primăria Oradea, organizează, conferinţa ROHAEREDITAS - Oradea,...

ROHAEREDITAS - Oradea
„Folie à deux”
Cultură 19 Martie 2025, 11:31

„Folie à deux”

„Folie à deux” este povestea a unui concert în care doi tineri interpreți de naționalități diferite se întâlnesc pentru a...

„Folie à deux”
Violonistul francez David Grimal, în concert la Sala Radio
Cultură 19 Martie 2025, 11:29

Violonistul francez David Grimal, în concert la Sala Radio

Violonistul francez David Grimal, care începând din această stagiune a răspuns invitației adresate de Radio România de a...

Violonistul francez David Grimal, în concert la Sala Radio
Societatea Medicilor și Naturaliștilor - 192 de ani
Cultură 18 Martie 2025, 11:14

Societatea Medicilor și Naturaliștilor - 192 de ani

Acum 192 de ani (1833) se constituia, la Iaşi, din iniţiativa medicilor Iacob Cihac şi Mihai Zotta, Societatea de Medici şi...

Societatea Medicilor și Naturaliștilor - 192 de ani