Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, a cincea întâlnire a „Clubului de lectură pentru copii şi adolescenţi”
Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc organizează joi, 24 octombrie 2024, la ora 14.00, cea de-a cincea întâlnire din cadrul proiectului 'Clubul de lectură pentru copii şi adolescenţi'.
21 Octombrie 2024, 11:10
La această întâlnire participă elevi din clasele primare de la After School 'Edu For Future'.
Cartea propusă spre lectură participanţilor este 'Cartea cu Apolodor', scrisă de Gellu Naum. Elevii sunt invitaţi să descopere călătoria personajului lui Gellu Naum, simpaticul Apolodor, şi să-şi folosească imaginaţia pentru a călători în jurul lumii alături de pinguinul călător.
După parcurgerea textului propus, elevii participanţi vor discuta cu organizatorii pe tema prieteniei şi a familiei.
Comunicat de presă