Castelul Teleki de la Comlod va fi salvat
Un alt castel spectaculos din Bistrița Năsăud va fi salvat de către Consiliul Județean. Este vorba de Castelul Teleki de la Comlod, construit în anul 1756 de către Istvan Wesselenyi de Hadad și de către soția sa. Detalii:
07 Septembrie 2018, 09:23
Castelul a ajuns în secolul al 19-lea în posesia familiei nobiliare Teleki.
Situat într-un peisaj de poveste, castelul a atras de-a lungul vremii mulți doritori, însă prețul prea mare cerut de Consiliul Județean i-a descurajat pe mulți dintre cei care și-au dorit să îl reabiliteze și să-l introducă în circuitul turistic.
Ba chiar mai mult, președintele CJ Bistrița-Năsăud s-a ales cu plângere penală că ar vrea să vândă ruinele.
Acum autoritățile au renunțat la ideea vânzării, fiind demarate atât procedurile pentru concesionare cât și cele pentru accesarea unor fonduri pentru salvarea monumentului.
Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan:
În momentul de faţă, sunt bugetate lucrările necesare din punctul de vedere al documentaţiilor pentru a face caietul de sarcini de concesionare.
Între timp colegii mei de la Consiliul Judeţean, mai exact domnul administrator împreună cu arhitectul şef al judeţului, au sugerat şi varianta de a-l introduce pe ordonanţa guvernului, prin care au fost alocaţi într-un program multianual un miliard de euro pentru reabilitarea patrimoniului cultural fonduri guvernamentale.
Vom merge în paralel şi cu documentaţiile pentru concesionare, şi cu documentaţiile pentru a fi depus proiectul la Ministerul Culturii pentru finanţarea de reabilitare. (Emil Radu Moldovan)
Sursa: rador