Ascultă Radio Antena Satelor Live

Botezul Domnului (Boboteaza)

Botezul Domnului este izvorul harului dumnezeiesc, temelia și lumina sufletului omenesc. Oamenii care veneau ca să-i boteze Sfântul Ioan Botezătorul erau păcătoși și sperau ca prin aceasta să fie iertați de Dumnezeu. Domnul Nostru Iisus Hristos nu avea păcate, el a venit să se boteze pentru ca Dumnezeu să ierte păcatele lumii și pentru a arăta partea umană din ființa Sa, de Fiu al lui Dumnezeu venit pe pământ să îndeplinească planul ceresc de a curăți omenirea de păcate și a o feri de moartea veșnică.

05 Ianuarie 2015, 23:19

În timpul Botezului Domnului s-a petrecut Epifania, adică apariția Treimii în fața lui Ioan și a oamenilor: Fiul lui Dumnezeu, Glasul Tatălui care a adeverit: ,,Tu ești Fiul Meu cel iubit în care am binevoit’’ și Duhul Sfânt, în chip de porumbel, pogorându-se peste El din cerurile deschise. Porumbelul este simbolul împăcării, el fiind trimis de Noe să vadă dacă s-au retras apele și s-a întors cu o rămurică de măslin în cioc. Deci, odată cu Borezul Domnului se prăznuiește și Arătarea Sfintei Treimi, înainte de cea care a avut loc la Cincizecime, demonstrându-se că Iisus este Fiul lui Dumnezeu cel intrupat ca om din Duhul Sfânt și Maria Fecioara.

Această arătare a Fiului, a Duhului Sfânt și a lui Dumnezeu, Epifania sau Teofania, este deci prima, a doua va fi la Cincizecime iar ultima va veni la judecata de apoi.

Pentru oameni, botezul arată la ce demnitate ne cheamă Dumnezeu. Sfinții Evangheliști Marcu și Matei arată faptele care s-au petrecut, dar Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, cel iubit de Mântuitorul, arată că odată cu botezul prin apă și Duh, oamenii îl primesc pe Fiul Lui Dumnezeu dobândind nu numai iertarea de păcatul strămoșesc ci și confirmarea că au devenit fiii Tatălui ceresc la fel ca și Iisus. Prin apă și Duh, oamenii se nasc a doua oară pentru viața cerească, cea veșnică.

Botezul are rolul să-i curețe pe oameni de păcatul originar și de toate celelalte păcate. Iisus nu avea nevoie să fie curățit întrucât El nu avea păcate, dar a vrut să dea exemplu oamenilor. Botezul este prima taină la care este supus omul, urmată imediat de mirungere. Prin botez, se purifică nu numai omenirea ci întreaga natură prin sfințirea apei (Aghiazmă) care se face în timpul slujbei din ziua Bobotezei.

În această zi când se prăznuiește Botezul Domnului – Bobotează – se sfințesc toate apele și se face aghiasmă mare pe care creștinii o iau în casele lor, bând din ea 8 zile la rând pe nemâncate. De asemenea, ea se folosește în orice ocazie când cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne feri de o cumpănă. Ea este un dar al lui Dumnezeu, care ne întărește în credință, ne asigură curățenia trupului și a sufletului și ne ajută atunci când avem nevoie de încurajare pentru a trece prin unele greutăți și a le învinge. Aghesma Mare se poatea păstra mulți ani fără ca aceasta să se strice, demonstrând o data-n plus puterea sfințitoare pe care rugăciunea o are asupra materiei.

Domnul nostru Iisus Hristos, după ce a fost botezat și a stat în pustiu 40 de zile, în rugăciune și post, a început să predice prin toate satele și orașele, spunând pilde, vindecând bolnavi și înviind chiar morți. Deci, botezul Său este începutul mântuirii pe care El a adus-o omenirii, de aceea a avut loc Epifania.

Termenul de botez vine din limba latină (Baptiseriu) iar cel de Bobotează este numele popular al acestei sărbători, care derivă din verbul a boteza.

În această zi se face apă sfințătă în biserici și se sfințește apa din răuri și fluvii, ceea ce înseamnă purificarea omului și a întregului său mediu de viață.

Prin botezul Domnului nostru Iisus Hristos, s-a văzut că El este Fiul lui Dumnezeu, dar în același timp El este și om, de aceea Tatăl i-a dat Lui judecata oamenilor.

Sfântul Vasile cel Mare spune că botezul este taina supremă prin care oamenii primesc nu numai iertarea păcatelor ci și desăvârșirea credinței.

Patriarhul Daniel despre Sfântul Dimitrie cel Nou: Exemplu de credință și ocrotire
Puterea credintei 27 Octombrie 2024, 14:33

Patriarhul Daniel despre Sfântul Dimitrie cel Nou: Exemplu de credință și ocrotire

Sfinţenia lui Hristos şi iubirea Sa milostivă, vindecătoare, dătătoare de viaţă, de pace şi bucurie se transmit prin sfinţii...

Patriarhul Daniel despre Sfântul Dimitrie cel Nou: Exemplu de credință și ocrotire
Patriarhul Daniel: Prin participarea la viaţa spirituală şi socială a comunităţilor, tinerii descoperă izvoare de formare a personalităţii
Puterea credintei 17 Octombrie 2024, 19:48

Patriarhul Daniel: Prin participarea la viaţa spirituală şi socială a comunităţilor, tinerii descoperă izvoare de formare a personalităţii

Prin participarea la viaţa spirituală şi socială a comunităţilor din care fac parte, tinerii descoperă izvoare noi de bucurie...

Patriarhul Daniel: Prin participarea la viaţa spirituală şi socială a comunităţilor, tinerii descoperă izvoare de formare a personalităţii
Hramul Sfintei Parascheva aduce la Iași mii de pelerini și 23 de ierarhi din mai multe țări
Puterea credintei 14 Octombrie 2024, 11:01

Hramul Sfintei Parascheva aduce la Iași mii de pelerini și 23 de ierarhi din mai multe țări

Zeci de mii de credincioşi au venit de la primele ore ale zilei de luni pe Bulevardul Ştefan cel Mare din Iaşi şi pe străzile...

Hramul Sfintei Parascheva aduce la Iași mii de pelerini și 23 de ierarhi din mai multe țări
Credincioșii se pregătesc pentru pelerinajul de Hramul Sf. Parascheva, care va începe pe 8 octombrie
Puterea credintei 27 Septembrie 2024, 16:52

Credincioșii se pregătesc pentru pelerinajul de Hramul Sf. Parascheva, care va începe pe 8 octombrie

Pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prilejuit de Hramul Sf Parascheva va începe marţi, 8 octombrie, de la ora...

Credincioșii se pregătesc pentru pelerinajul de Hramul Sf. Parascheva, care va începe pe 8 octombrie
17 ani de spiritualitate sub Patriarhul Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române
Puterea credintei 23 Septembrie 2024, 16:36

17 ani de spiritualitate sub Patriarhul Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române

Biserica Ortodoxă Română (BOR) va aniversa pe 30 septembrie 17 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel.

17 ani de spiritualitate sub Patriarhul Daniel, liderul Bisericii Ortodoxe Române
Importanţa Sfântului Ioan Botezătorul
Puterea credintei 28 August 2024, 19:48

Importanţa Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci şi ultimul dintre proorocii Vechiului Testament.

Importanţa Sfântului Ioan Botezătorul
Credincioșii marchează prima zi a anului bisericesc printr-o procesiune cu moaștele Sfinților Dobrogeni
Puterea credintei 28 August 2024, 14:31

Credincioșii marchează prima zi a anului bisericesc printr-o procesiune cu moaștele Sfinților Dobrogeni

Credincioşii ortodocşi de la malul mării sunt aşteptaţi, duminică, în prima zi a anului bisericesc, la procesiunea de...

Credincioșii marchează prima zi a anului bisericesc printr-o procesiune cu moaștele Sfinților Dobrogeni
Manifestări religioase la Mănăstirea Putna, prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului
Puterea credintei 15 August 2024, 14:58

Manifestări religioase la Mănăstirea Putna, prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Credincioşi din ţară, dar şi din străinătate, participă astăzi, la Mănăstirea Putna, la manifestările religioase prilejuite...

Manifestări religioase la Mănăstirea Putna, prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului