Importanţa Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre prooroci şi ultimul dintre proorocii Vechiului Testament.

Articol de Mihai Păcuraru, 28 August 2024, 19:48

Acest mai mare între prooroci, Sfântul Ioan Botzatorul, a avut menirea de a-L prezenta poporului lui Israel pe Mesia Cel promis (Facere 3, 15) şi de a pregăti, prin pocăinţă, pe oameni pentru aceasta. Ioan însuşi a fost o împlinire a proorociilor.

Despre el profetul Maleahi a vestit de la Duhul Sfânt spunând: „Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta.

Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui” (Maleahi 3, 1).

Asemănător cu obiceiul antic al funcţionarilor unei provincii care pregăteau cele necesare pentru primirea împăratului pământesc atunci când acesta venea în respectiva parte a imperiului, Sfântul Proroc Ioan a fost trimis de Dumnezeu pentru a pregăti pe contemporanii săi să-L recunoască, să-L întâmpine şi să-L asculte cu toată inima pe Mesia, Împăratul ceresc, Cel vestit de prooroci.

Născut în mod minunat, la bătrâneţile părinţilor săi – Zaharia preotul şi Elisabeta, verişoara fecioarei Maria –, Sfântul Ioan aparţinea seminţiei preoţeşti a lui Aaron, fratele lui Moise, eliberatorul din robia egipteană.

Locul său de naştere a fost cetatea Orini din Iudeea, iar naşterea lui a fost vestită de Arhanghelul Gavriil, cel ce avea să aducă şi Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, bunavestire a zămislirii Mântuitorului în pântecele ei.

Descriind momentul arătării îngerului în templu şi dialogul său cu Zaharia, Sfântul Evanghelist Luca relatează:

„Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan.” (Luca 1, 5-13)

După şase luni, aflăm din nou despre zămislirea lui Ioan de la acelaşi arhanghel, atunci când vorbeşte fecioarei Maria. Pentru a o încredinţa că cele vestite ei sunt de la Dumnezeu, Gavriil o anunţă pe Maica Domnului că „şi (…) Elisabeta, rudenia [ei], a zămislit (…) fiu la bătrâneţe (…) şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă.” (Luca 1, 36)

Darul proorocesc al lui Ioan se descoperă mamei sale încă din pântece. Când Preacurata Fecioară Maria a mers să o viziteze pe Elisabeta, Ioan s-a bucurat şi s-a închinat Maicii Domnului şi pruncului Iisus (Cel abia zămislit), tresăltând în pântecele Elisabetei, iar aceasta umplându-se de Duh Sfânt, a proorocit, ca o prelungire a acestui gest, binecuvântând-o pe Fecioară şi arătând că pentru ascultarea Mariei faţă de voia lui Dumnezeu se vor binecuvânta toate popoarele (Luca 1, 41).

Sfântul Prooroc Ioan este glasul lui Dumnezeu Tatăl, care ne cheamă ca şi atunci la pocăinţă pentru a-L putea primi cum se cuvine pe Iisus Hristos.

Ca un semn al rolului special pe care Ioan avea să-l aibă la maturitate, tatăl său a proorocit după alegerea numelui pruncului, eliberat fiind totodată şi de neputinţa de a vorbi pe care o primise ca pedeapsă pentru necredinţa celor vestite de înger.

„Şi după ce s-a împlinit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. Şi au auzit vecinii şi rudele ei că Domnul a mărit mila Sa faţă de ea şi se bucurau împreună cu ea. Iar când a fost în ziua a opta, au venit să taie împrejur pruncul şi-l numeau Zaharia, după numele tatălui său. Şi răspunzând, mama lui a zis: Nu! Ci se va chema Ioan. Şi au zis către ea: Nimeni din rudenia ta nu se cheamă cu numele acesta. Şi au făcut semn tatălui său cum ar vrea el să fie numit. Şi cerând o tăbliţă, el a scris, zicând: Ioan este numele lui. Şi toţi s-au mirat. Şi îndată i s-a deschis gura şi limba şi vorbea, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi frica i-a cuprins pe toţi care locuiau împrejurul lor; şi în tot ţinutul muntos al Iudeii s-au vestit toate aceste cuvinte. Şi toţi care le auzeau le puneau la inimă, zicând: Ce va fi, oare, acest copil? Căci mâna Domnului era cu el. Şi Zaharia, tatăl lui, s-a umplut de Duh Sfânt şi a proorocit, zicând: Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului Său; Şi ne-a ridicat putere de mântuire în casa lui David, slujitorul Său, Precum a grăit prin gura sfinţilor Săi prooroci din veac; mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc pe noi. Şi să facă milă cu părinţii noştri, ca ei să-şi aducă aminte de legământul Său cel sfânt; de jurământul cu care S-a jurat către Avraam, părintele nostru, ca, fiind izbăviţi din mâna vrăjmaşilor, să ne dea nouă fără frică, să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.” (Luca 1, 57-79)

Din cauza prigoanei pe care a iscat-o Irod împotriva pruncilor de doi ani şi mai mici, Sfântul Ioan a fost nevoit să fie dus, nu mult după naştere, de mama sa văduvă (Zaharia fusese ucis de ostaşi) în pustie, unde după moartea acesteia a rămas să trăiască o viaţă de rugăciune şi de asceză, aşteptând împlinirea celor vestite despre el.

De aceea, atunci când a început propovăduirea la vârsta de 30 de ani, Ioan mărturisea că nu-L cunoscuse pe Hristos după chipul omenesc (Ioan 1, 31), deşi erau veri după rudenia trupească, ci i se vestise că-L va recunoaşte văzând pe Cel peste Care Se va pogorî şi va rămâne Duhul Sfânt (Ioan 1, 33).

Apogeul slujirii prooroceşti a Sfântului Ioan este momentul Botezului lui Hristos, atunci când este învrednicit să atingă cu mâna sa creştetul Stăpânului şi să fie părtaş la epifania Domnului (arătarea Sfintei Treimi).

După acest moment el îşi restrânge activitatea, îşi îndrumă ucenicii spre a urma Domnului Iisus, iar peste puţin este arestat de regele Irod Tetrarhul și, în cele din urmă, decapitat pentru curajul de a-l fi apostrofat pentru încălcarea Legii.

Pentru noi cei de azi Sfântul Ioan este glasul lui Dumnezeu Tatăl care ne cheamă ca şi atunci la pocăinţă.

El este proorocul care ce ne povăţuieşte ca, prin post şi prin lepădarea gândurilor, cuvintelor şi faptelor rele, să ne aşezăm pe calea dreptăţii şi a binelui, netezind asperităţile sufletelor noastre pentru a-L putea primi cum se cuvine pe Iisus Hristos, Doctorul, Prietenul şi Dumnezeul nostru.

Pentru viaţa în feciorie, calitatea de prooroc, vrednicia de a boteza pe Hristos şi pentru curajul de a mărturisi adevărul și voia lui Dumnezeu până la jertfa de sine, Sfântul Ioan este unul dintre cei mai respectaţi şi cinstiţi sfinţi din calendarul creştin ortodox.